Există momente care par întâmplătoare la început, dar care ajung să schimbe din temelii un destin profesional. Pentru dr. Laura-Simona Negoiță, psiholog, consilier în carieră pentru instituții europene și fost expert național detașat la EPSO (European Personnel Selection Office), o asemenea oportunitate neașteptată a marcat începutul unui parcurs definitoriu. În interviul acordat revistei #FEMEIA, ne vorbește despre rigorile din spatele evaluărilor europene, despre întoarcerea în România și despre felul în care experiența acumulată s-a transformat, mai târziu, într-o misiune dedicată celor care își caută propriul drum.
#FEMEIA: Cum a apărut, concret, acel „da” care ți-a schimbat direcția profesională?
Dr. Laura-Simona Negoiță: A apărut foarte simplu. Nu mă gândeam să plec din țară și nici nu căutam o astfel de oportunitate. La momentul acela, eram psiholog coordonator în Poliția de Frontieră, într-o poziție stabilă, la un nivel profesional la care ajungi în timp. Un coleg a venit la mine cu un anunț pentru o poziție de expert național psiholog la EPSO. Eu nici măcar nu îl văzusem. Prima reacție nu a fost de entuziasm. Era ceva diferit de ceea ce făceam și nu știam exact la ce să mă aștept. Am aplicat fără să transform asta într-un plan de viață. Am mers mai departe firesc și am luat din prima cele două interviuri de selecție. Abia după aceea am realizat ce se întâmplase, de fapt. A fost genul acela de moment care pare mic la început, dar care schimbă totul, pentru tine și pentru cei din jurul tău.
#FEMEIA: Privind înapoi, cât de mult a contat faptul că ai trecut mereu prin selecții în parcursul tău profesional?
Dr. Laura-Simona Negoiță: Foarte mult, fără să îmi dau seama atunci. Privind înapoi, aproape fiecare etapă importantă din parcursul meu a venit în urma unui concurs. Nu le-am evitat niciodată. Din contră, m-am simțit în largul meu în contexte în care trebuia să demonstrez ce pot. Cred că acolo se vede cel mai clar cine ești profesional, dincolo de poziții sau titluri. Toate aceste experiențe m-au format mai mult decât realizam la momentul respectiv și, într-un fel, m-au pregătit exact pentru ceea ce urma.
#FEMEIA: Cum a fost, în realitate, momentul în care ai ajuns la Bruxelles?
Dr. Laura-Simona Negoiță: A fost un context complet diferit față de ceea ce lucrasem până atunci. Am intrat direct într-un mediu foarte dinamic, cu un ritm ridicat și standarde foarte clare. Pentru mine a fost un challenge profesional real, chiar dacă veneam deja cu o bază solidă de experiență. În același timp, a fost și o schimbare personală importantă. Aveam 45 de ani, am plecat singură, iar familia a rămas în țară. Profesional, am intrat direct în zona de construcție a evaluării – de la definirea criteriilor până la modul în care este calibrat procesul și sunt acordate punctajele. M-am adaptat rapid și cred că acest lucru a fost posibil și pentru că am fost susținută și integrată într-o echipă care lucra la un nivel foarte înalt. A fost o perioadă intensă, în care am învățat mult, într-un timp scurt.
#FEMEIA: Ce ai înțeles acolo, din interior, despre cum sunt evaluați cu adevărat candidații?
Dr. Laura-Simona Negoiță: Am înțeles cât de riguros este construit întregul proces atunci când îl vezi din interior. Am fost parte din echipa de experți EPSO, în nucleul de psihologi care lucrau direct cu evaluarea. Eram foarte puțini. Practic, echipa care se asigura că întregul proces funcționează corect și rămâne calibrat. Lucram pe o metodologie deja existentă în cadrul Assessment Centre-ului și urmăream constant cum funcționează în practică. Analizam rezultatele, identificam unde apar diferențe și veneam cu propuneri de optimizare. În perioada pandemiei, procesul a trecut în online, iar asta a însemnat o adaptare rapidă, fără compromis în ceea ce privește standardele. Dar, poate cel mai important, lucram cu cei care evaluează. Îi formam pe cei care dau notele, pe cei care corectează lucrările și pe cei care iau deciziile finale. Acolo înțelegi cu adevărat cum se acordă punctajele și unde se face diferența între candidați. Nu am învățat sistemul din exterior. Am lucrat exact acolo unde se decide cine trece mai departe.
#FEMEIA: Cum a fost revenirea în România după această experiență?
Dr. Laura-Simona Negoiță: Surprinzătoare. M-am întors cu o expertiză foarte clară, construită în interiorul sistemului european, și mă așteptam să existe interes pentru modul în care aceasta ar putea fi valorificată. Expertiza aceasta nu și-a găsit un loc concret în România. La un moment dat, am ales să nu mai aștept ca lucrurile să se întâmple de la sine și să construiesc mai departe pe cont propriu. Din 2023, am început un proiect de consiliere în carieră pentru instituțiile europene, exact în zona în care știam că pot aduce valoare reală.
#FEMEIA: Așa a apărut ceea ce faci astăzi?
Dr. Laura-Simona Negoiță: Da. Astăzi lucrez cu oameni care iau în calcul această direcție și sunt alături de ei de la primele întrebări până dincolo de procesul de selecție. Pentru că, de cele mai multe ori, diferența nu este în cât de pregătit ești, ci în cum înțelegi ce ai de făcut.
#FEMEIA: Ce faci diferit față de tot ce exista deja în zona aceasta?
Dr. Laura-Simona Negoiță: Nu explic un sistem pe care l-am citit. Explic un sistem în care am lucrat. Am fost parte din echipa de experți EPSO, în nucleul care a lucrat direct pe evaluarea candidaților. Asta înseamnă că nu lucrez doar pe teste, ci pe modul în care sunt ele evaluate în realitate. Lucrez cu probele de raționament, cu testele scrise și cu interviurile, exact în logica în care sunt ele evaluate în realitate. Știu unde se pierd puncte, unde apar blocaje și unde oamenii cred că sunt pregătiți, dar nu sunt încă. Și, poate cel mai important pentru mulți, lucrez și în limba română cu testele de raționament, care pot fi susținute astfel. Pentru că diferența apare atunci când nu mai pierzi energie traducând, ci înțelegi exact ce ai de făcut.
#FEMEIA: Lucrezi cu mulți profesioniști care își pun întrebări despre direcția lor. Observi acest lucru mai ales la femei?
Dr. Laura-Simona Negoiță: Da, foarte des. Și nu este vorba despre lipsă de competență. Din contră. Este momentul în care, după ani în care au dus responsabilități și au fost constante, încep să se întrebe dacă locul în care sunt le mai reprezintă. Contextul actual contribuie și el la această reflecție. Trăim într-o perioadă cu multă incertitudine, iar, pentru unii, ideea de a lucra într-un cadru european devine nu doar o oportunitate profesională, ci și o formă de stabilitate. Și, de multe ori, amână această întrebare. Dar este un moment important. Nu de criză, ci de maturitate.
#FEMEIA: Daca ar fi să lași un singur gând cititoarelor revistei noastre, care ar fi acela?
Dr. Laura-Simona Negoiță: Să nu se oprească la ceea ce le este familiar. De multe ori, oportunitățile există, dar nu sunt luate în calcul pentru că par prea îndepărtate sau pentru că nu se văd pe ele în acel loc. Multe femei duc deja foarte mult – responsabilități, decizii, echilibrul unei familii – chiar dacă nu întotdeauna este vizibil. Nu competența este problema, ci teama de schimbare, de necunoscut sau de ideea de a o lua de la capăt. Dar toate acestea se pot învăța și construi, pas cu pas.
https://consiliereue.ro/consiliere-degrup-in-3-module/
Interviul a apărut în ediția Mai 2026 a revistei #FEMEIA, ediție care o are pe copertă pe doamna Dr. Laura-Simona Negoiță.
Text: Mihaela Rada
Foto: Oana Păunescu, Studioul Foto Film 365
Make-up: Lilly Mănăilă

