După 20 de ani de antreprenoriat, Dana Nae Popa, fondatoarea agenției de comunicare integrată pastel, ne vorbește despre ce înseamnă să construiești un business ca femeie într-o industrie competitivă, rămânând fidelă propriei voci. Povestea pastel este una despre consecvență, curaj și responsabilitate, dar și despre coerența care se construiește în timp, prin decizii asumate, valori păstrate și un mod de a conduce care nu te îndepărtează de cine ești cu adevărat.
#FEMEIA: În mai multe interviuri ai vorbit despre pastel ca despre un organism viu, care a trecut prin etape de reinventare. După 20 de ani, ce înseamnă concret „să ții în viață” un business și care a fost momentul în care ai simțit că l-ai putea pierde?
Dana Nae Popa: Un business nu se ține în viață. Se mișcă, se schimbă, se reașază. Cred că asta am învățat cel mai bine în toți anii aceștia. Nu crizele m-au speriat cel mai tare, ci perioadele în care lucrurile mergeau suficient de bine încât să apară tentația de a rămâne acolo. Confortul e periculos tocmai pentru că te convinge că nu mai ai nimic de schimbat.
pastel a avut mai multe versiuni și fiecare a cerut altceva de la mine: altă energie, alt tip de leadership, alte decizii, alte priorități. Uneori au fost necesari oameni noi, alteori, aceiași oameni au crescut odată cu
agenția și au devenit o altă versiune a lor împreună cu ea. Momentul în care am simțit cel mai puternic că aș putea pierde totul a fost pandemia. A fost genul de perioadă în care nu mai ai luxul teoriei. Trebuie să iei decizii repede, să te reinventezi din mers și să-ți păstrezi mintea limpede. A fost greu, dar a fost și un test foarte bun. Ne-a arătat ce putem duce, cât de repede ne putem adapta și, mai ales, ce merită să păstrăm din ce eram, când totul se reinventa.
#FEMEIA: Ai condus agenția spre certificări precum B Corp și EcoVadis. Care a fost momentul în care ai simțit că performanța nu mai e suficientă fără impact?
Dana Nae Popa: Performanța rămâne esențială. Fără ea, nu construiești nimic solid. Dar, la un moment dat, am simțit că nu mai e suficient să facem lucrurile bine. Era important să înțelegem și ce lăsăm în urmă prin felul în care le facem. B Corp și EcoVadis au venit dintr-o nevoie de rigoare și de onestitate. Din dorința de a ne uita mai atent la noi și de a vedea dacă există coerență reală între ce spunem, ce valorizăm și cum lucrăm în fiecare zi.
Pentru mine, a fost important să știu că pastel nu este doar o agenție care livrează bine, ci și un loc în care munca are sens. Cred că de aici au venit firesc și celelalte lucruri pe care le-am construit în jurul agenției. Acum aproape șase ani am lansat Asociația pastel, un ONG care și-a propus să normalizeze binele și
să-l transforme într-un obicei, printr-o misiune cel puțin ambițioasă – Nicio lună fără o faptă bună. Misiunea a fost timp de patru ani numele programului intern de CSR al agenției. Echipa pastel s-a implicat lună de lună în câte o cauză, iar gândul înființării unui ONG a venit firesc. În prezent, Asociația pastel are o echipă dedicată, 70 de proiecte implementate, cu peste 300 de parteneri, 1200 de voluntari și peste 45.000 de beneficiari.
În 2024 am lansat Efectiv Podcast, un podcast care vorbește despre efectul binelui în și prin comunicare. Avem aproape 30 de episoade cu oameni care fac bine, care inspiră și care vorbesc despre optimism și speranță într-o lume care pare plină de știri false sau negative. De asemenea, încă din primul an al agenției am fost aproape de mediul academic. Am avut mereu studenți în practică sau în internship, iar de cinci ani avem un program solid de internship care se numește pastel Z. Studenții sunt implicați în campanii și lucrează cot la cot cu seniorii din agenție. Avem un parteneriat strategic cu Masterul de Marketing și Comunicare în Afaceri de la Facultatea de Marketing ASE, participăm la evenimentele organizate de studenți, iar eu împreună cu doi dintre colegii mei suntem cadre didactice asociate la Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Ne dorim să rămânem alături de tânăra generație, dar să și dăm mai departe din experiența noastră. Industria noastră, și nu numai, poate avea un viitor doar dacă îl construim conștient în prezent. Tot ce am construit în jurul agenției face parte din aceeași convingere, că această industrie poate genera mai mult decât rezultate. Poate genera valoare reală, dacă e construită cu intenție și responsabilitate.
#FEMEIA: Se vorbește mult despre „leadership feminin”. Pentru tine, cum arată el în practică, dincolo de etichete?
Dana Nae Popa: Eu nu etichetez lucrurile, în general. Nu cred că leadershipul bun trebuie împărțit atât de simplu în feminin și masculin. Cred, mai degrabă, în leadership coerent. Un leadership care nu este doar despre formă.
Pentru mine, un leadership coerent înseamnă să iei decizii clare, să fii corect cu oamenii, să nu te ascunzi în spatele funcției și să-ți asumi și lucrurile care nu ies bine. Cred că felul în care conduci se vede cel mai bine în zilele grele, nu în cele în care totul merge perfect.
Am încercat mereu să fac lucrurile așa cum mi-ar plăcea să fie făcute pentru mine. Cu claritate, cu respect și fără complicații inutile. Nu știu dacă asta intră într-o categorie anume, dar știu că pentru mine a funcționat mai bine decât orice model prefabricat.
#FEMEIA: Cum gestionezi momentele în care trebuie să iei decizii corecte pentru business, dar dificile pentru oameni?
Dana Nae Popa: Nu le cosmetizez și mă străduiesc să nu le amân prea mult. O decizie corectă pentru business nu devine mai bună dacă stă mai mult la sertar. Devine doar mai apăsătoare.
Ce cred însă foarte tare este că o veste dificilă poate fi spusă corect. Oamenii înțeleg mai mult decât credem noi. Ce țin minte, de fapt, este dacă ai fost sincer, dacă ai fost respectuos și dacă ai avut curajul să spui lucrurilor pe nume.
Nici acum, după atâția ani, nu pot spune că m-am obișnuit cu astfel de momente. Și e bine că nu m-am obișnuit. În ziua în care astfel de decizii nu mă vor mai mișca deloc, probabil că o să însemne că am pierdut ceva important pe drum.
#FEMEIA: Ce convingeri te-au ajutat la început, dar au devenit limitative în timp?
Dana Nae Popa: Probabil cea mai puternică a fost ideea că trebuie să le pot face pe toate. La început chiar te ajută. Îți dă combustibil, viteză, te ține în priză. Dar, dacă nu ești atent, aceeași convingere ajunge să te blocheze.
Mult timp, am asociat responsabilitatea cu ideea de a duce totul singură. Cu program lung, control mult și sentimentul că dacă nu trece totul prin tine, nu e suficient de bine. Maturitatea, cel puțin pentru mine, a venit odată cu înțelegerea faptului că un business bun nu stă într-un singur om. Stă într-o echipă bună, într-o cultură sănătoasă și în capacitatea liderilor de a lăsa loc și altora să construiască și să crească.
#FEMEIA: Ai simțit vreodată că a trebuit să „joci după alte reguli” ca femeie antreprenor? Care a fost momentul în care ai conștientizat acest lucru?
Dana Nae Popa: Da, cred că au existat astfel de momente, doar că nu le-am teoretizat foarte mult la vremea lor. Mai degrabă le-am simțit. Situații în care trebuia să fiu mai bine pregătită, mai fermă, mai atentă la felul în care ocup spațiul, tocmai pentru că autoritatea nu îmi era acordată automat, în contexte în care antreprenoriatul era perceput acum ceva ani ca fiind un domeniu mai mult al bărbaților.
Revenind la întrebare, pe parcursul celor 20 de ani de antreprenoriat am adunat o sumă de detalii care, în timp, te fac să înțelegi că uneori standardele nu sunt exact aceleași pentru toată lumea. Dar nu cred că soluția este să împrumuți o voce care nu e a ta sau să devii altceva ca să pari suficient de puternică.
Pentru mine, miza a fost să rămân foarte bine ancorată în valorile mele și să construiesc credibilitate din consecvență. Și da, îmi aduc aminte și de momentele în care am fost întrebată cu ce se ocupă soțul meu sau ce bărbat susține, de fapt, businessul meu. Am simțit frustrare pe moment, dar am ales să merg cu și mai mare convingere și drag înainte.
#FEMEIA: Industria comunicării accelerează constant. Cum îți păstrezi claritatea și valorile fără să intri pe pilot automat? Ce nu mai negociezi astăzi în ritmul tău de lucru?
Dana Nae Popa: Mi-am propus să nu mai negociez timpul de gândire. Mi se pare una dintre cele mai importante resurse pe care le avem și una dintre primele sacrificate când totul în jur se întâmplă cu o
viteză amețitoare.
Nu mai negociez nici calitatea oamenilor cu care lucrez și nici libertatea de a spune „nu” unui proiect care nu ni se potrivește. Cu timpul, înveți că nu tot ce vine spre tine trebuie și acceptat. Uneori, crești mai sănătos dacă știi ce să lași deoparte.
Astăzi sunt mult mai atentă la ritm. Nu în sensul de a face mai puțin, ci în sensul de a face mai conștient. Vreau să rămână loc pentru gândire, pentru discernământ și pentru bucuria de a construi, nu doar pentru bifat și reacție rapidă.
#FEMEIA: Din poziția ta în Uniunea Agențiilor de Comunicare din România, care sunt practicile toxice pe care industria încă le acceptă?
Dana Nae Popa: Cred că cea mai costisitoare practică este tăcerea. Tăcerea în fața briefurilor fără buget, a pitch-urilor neplătite, a pitch-urilor/licitațiilor cu prea multe agenții, a deadline-urilor absurde și a unei relații de lucru în care totul devine urgent, dar nu și respectuos.
Problema este că aceste lucruri se normalizează foarte ușor. Le acceptăm, mergem mai departe și, la final, ne mirăm că oamenii buni obosesc, pleacă sau nu mai vor să rămână în industrie. Dar industria aceasta nu funcționează fără oameni buni.
De aceea, cred că e important să spunem mai clar unde se strică lucrurile. Nu ca să dramatizăm, ci ca să putem construi mai sănătos. Avem nevoie de standarde mai bune, dar și de mai mult curaj în a le cere.
#FEMEIA: Ce nu se vede niciodată din exterior despre viața ta de antreprenor?
Dana Nae Popa: Nu se vede greutatea micilor decizii de zi cu zi. Din afară se văd mai ales rezultatele – campanii, premii, proiecte, cifre. Dinăuntru, antreprenoriatul înseamnă foarte multă responsabilitate tăcută. Înseamnă oamenii pentru care răspunzi, clienții care au încredere în tine, energia echipei, ritmul businessului și toate acele lucruri pe care trebuie să le ții împreună chiar și atunci când nu se vede deloc efortul.
Dar există și o parte foarte frumoasă, despre care se vorbește mai puțin. Satisfacția aceea discretă când vezi că un lucru pe care l-ai construit începe să funcționeze bine și fără să fii tu în centru, în fiecare secundă. Pentru mine, acela este unul dintre cele mai clare semne că am construit ceva sănătos.
Cu excepția joburilor din facultate, practic toată carierea mea a fost dedicată antreprenoriatului. Cumva asta m-a ajutat și în viața de zi cu zi, pentru că multitudinea și diversitatea de taskuri de la birou m-au format să fiu așa și în viața mea personală. Îmi place să am o viață colorată și bogată, să merg des la teatru, la sală, să mă văd cu prietenii (eu fiind de cele mai multe ori cea care și organizează ieșirile), să călătoresc, să stau cu familia și multe altele. Dar și reciproca este valabilă. Diversitatea vieții mele personale îmi întreține creativitatea și mintea vii, iar asta desigur că mă ajută în munca mea de zi cu zi.
#FEMEIA: Dacă ar fi să alegi un singur lucru care definește femeia care ai devenit în acești 20 de ani, care ar fi acela?
Dana Nae Popa: Coerența. Fără îndoială. Mi se pare cel mai important lucru pe care l-am câștigat în timp. Să fie cât mai puțină distanță între ce spun, ce fac și cine sunt. La birou, acasă, în public sau doar cu
mine însămi.
Nu cred în imaginea impecabilă, dar cred foarte mult în coerență. Oamenii simt repede când există o ruptură între discurs și realitate. Iar pentru mine a fost mereu important să nu consum energie încercând să fiu altceva decât sunt.
Și, da, aș pune lângă coerență și optimismul. Nu optimismul superficial, ci pe acela care te face să vezi mereu ce se poate construi, chiar și într-un context greu. Cred că m-a ajutat enorm. Și ca antreprenor, și ca om.
Interviul a apărut în ediția IUNIE 2026 a revistei #FEMEIA, ediție care o are pe copertă pe Dana Nae Popa.
Text: Mihaela Rada
Foto: Cristi Chivu
