Dacă te-ai decis să planifici o sarcină, alimentația corectă este primul pas. Pregătirea pentru sarcină începe cu schimbarea stilului de viață, cu eliminarea unor vicii (consum de alcool și tutun) și cu alegerea unei alimentații echilibrate și sănătoase.
Fertilitate și nutriție – cât de importantă este dieta înainte de sarcină?
Dieta trebuie să fie variată și aplicată cu minim 3 luni înainte de planificarea sarcinii. Asta presupune alegerea unor alimente care să conțină toți nutrienții esențiali sănătății: vitamine, minerale, antioxidanți, proteine, grăsimi, carbohidrați.
Nutriționiștii recomandă 4-5 mese pe zi, care trebuie să fie variate și luate la intervale regulate. Este bine de stabilit un program de masă, iar meniul să fi bogat în fructe, legume, cereale, carne slabă, să includă și ulei de măsline, nuci, pește și produse lactate.
Diata de slăbire nu este indicată femeilor care vor să aibă un copil, pentru că va cauza un deficit de minerale și vitamine. Asta este un lucru nedorit, care poate duce la oprirea ovulației, la imposibilitatea de a rămâne însărcinată sau la inhibarea creșterii și dezvoltării copilului.
Atât înainte de sarcină cât și în primele luni de sarcină este esențial acidul folic. Acesta afectează dezvoltarea tubului neural al bebelușului. Așadar, suplimentele de acid folic trebuie luate în calcul de viitoarea mamă.
În perioada de sarcină, fătul trebuie să primească o serie de ingrediente din corpul mamei: proteine, vitamine, carbohidrați complecși, grăsimi sănătoase precum Omega-3, microelemente. Acestea ajută la dezvoltarea adecvată a fătului, deci dieta mamei trebuie să fie sănătoasă și variată.
Vrei un copil sănătos? Începe cu stilul de viață!
Dacă vrei să ai o naștere normală și un copil sănătos, ține cont de sfaturile medicului cu privire la perioada de sarcină. Află care sunt primele semne de sarcină și ce emoții poți experimenta atunci când o nouă viață prinde contur în interiorul tău. În afară de simptome (precum poftele alimentare, greața, vărsăturile, oboseala și întârzierea menstruației), pot fi și alte schimbări precum:
- Tulburări de dispoziție, gândurile excesive
- Senzație de amețeală și dureri de cap
- Salivație excesivă, balonare, constipație
- Sensibilitate a sânilor, sensibilitate la mirosuri
- Erupții cutanate și declanșarea acneei.
Unele femei se luptă cu o stare de îngrijorare excesivă în această perioadă și ar trebui să știe că nu sunt singure cu problemele lor. Ele sunt marcate de o tristețe persistentă, îți pierd interesul pentru orice activitate și ar fi indicat să apeleze la familie, prieteni și medici.
Pot exista situații în care femeile să aibă o tulburare de anxietate, care este o boală ce necesită terapie pentru îmbunătățirea calității vieții a mamei și a copilului. Clinicile moderne de ginecologie și fertilitate au și medici psihologi care încurajează viitoarele mame să utilizeze tehnici de relaxare și chiar metode de tratament pentru depresia postpartum. Consultarea unui medic psiholog este un lucru important în timpul sarcinii, dar și în alte etape ale vieții, cum ar fi după naștere.
În timpul sarcinii, medicii pot recomanda anumite teste generale, precum determinarea nivelurilor de hormoni tiroidieni, dar și testele prenatale. Dintre acestea, testele prenatale sunt cele mai importante. Unele femei decid să nu le facă, probabil ele nu știu exact rolul lor pentru nou-născut și nu numai. Acestea oferă evaluarea stării de sănătate a fătului, verificarea placentei, depistarea unor posibile complicații în timpul sarcinii, riscul de naștere prematură. După efectuarea lor se poate reduce o parte din stresul care afectează viitoarea mamă, mai ales dacă ea va afla rezultatele și va ști că acestea sunt corecte și evoluția sarcinii este normală.
Stresul trebuie evitat pe timpul sarcinii, pentru că el poate afecta dezvoltarea bebelușului; hormonii de stres circulă în organism și ajung și la bebeluș prin placentă și cordonul ombilical.
De asemenea, pentru o sarcină cu evoluție normală și dezvoltarea adecvată a unui copil, mama are nevoie și de puțină mișcare, de un nivel de activitate fizică moderată care îi va schimba în bine și starea de spirit. O femeie însărcinată poate face anumite exerciții fizice, recomandate de medicul ginecolog. Acestea ajută la reducerea durerii la coloana vertebrală, creșterea fluxului de sânge prin uter și placentă, prevenirea constipației, îmbunătățirea funcției sistemului circulator, prevenirea obezității, îmbunătățirea respirației, tonifierea corpului și pregătirea lui pentru naștere.