fbpx
Acasa Frumusețe De ce cremă avem nevoie iarna

De ce cremă avem nevoie iarna

Autor: Corina Matei
1 comentariu 126 vizualizari 4 minute timp estimat

Când frigul e stăpânul vremii, crema specială pentru ten face diferența în ce privește confortul și frumusețea pielii.

Puloverele și paltoanele nu sunt singurele lucruri groase de care avem nevoie în lunile reci. Hidratarea feței este necesară, nu și suficientă însă. Dermatologii ne avertizează că protecția naturală a pielii se diminuează considerabil în acest anotimp și, prin urmare, avem nevoie de grăsimi care să compenseze pierderile suferite. Din acest motiv, se impun alte formule, mai grase, să fac față cu brio la intemperii.

Reparații în caz de frig

Pe suprafața pielii se află un strat fin hidrolipidic cu rol dublu: apără pielea de multe dintre agresiunile externe și împiedică pierderea în cantități mari a apei din țesuturi. Pe scurt, protejează și menține hidratarea, fiind extrem de important pentru o piele fină și catifelată. Din cauza frigului, precum și a aerului uscat din încăperi, acest strat protector se diminuează și pielea poate rămâne lipsită de apărare. Motivul principal pentru care avem nevoie de creme care să conțină uleiuri este refacerea acestei protecții.

Chiar și pielea grasă are nevoie de hidratare, iar dermatologii recomandă renunțarea la produsele de matifiere, care usucă pielea.

Reguli simple

Deși îngrijirea pe timpul iernii pare complicată, lucrurile nu statu deloc astfel. Cu câteva reguli simple, poți ține la distanță problemele provocate de frig:

  • curăță delicat tenul, fără să freci pielea;
  • aplică o cremă bogată în ingrediente hrănitoare și hidrante, atât dimineața, cât și seara.
  • nu folosi produse de îngrijire fără alcool
  • dacă tenul este mult prea uscat, poți folosi uleiuri de jojoba, șofrănaș, luminiță-de-seară sau de germeni de grâu.

Formule de vreme rece

Folosind aceeași cremă ca în sezonul cald, tenul se poate usca până la exfoliere, se irită și se înroșește. Există câteva substanțe care se găsesc din abundență la tenul tânăr și pe care e bine să le conțină cremele dedicate acestui anotimp, pe lângă uleiurile de protecție: apă, antioxidanți, vitamine, calciu, proteine și minerale. Toate aceste ingrediente asigură legătura dintre celule, aduc strălucire tenului, dar și catifelare. Grăsimea cremelor nu trebuie să te dezarmeze, uscăciunea pielii o va absorbi imediat și, în doar câteva minute, vei simți senzația de confort și o piele fină la atingere.

Tenul cuperozic are nevoie de creme calmante, care să-i reducă iritația și să-l protejeze de frig.

Crema de noapte, obligatorie

Tot din categoria cremelor bune în perioada iernii fac parte cremele noapte, mult mai onctuoase, care hrănesc și aduc lipidele necesare tenului. Din acest motiv, crema de noapte intră în categoria produselor obligatorii iarna.

Sursa foto: pixabay.com

1 comentariu

Mada 25/01/2021 - 11:07

Foarte interesant articolul

Raspunde

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies