fbpx
Acasa Sănătate Este creierul un organ unisex?

Este creierul un organ unisex?

Autor: Echipa Femeia
0 comentariu 48 vizualizari 9 minute timp estimat

E limpede pentru toată lumea că bărbații și femeile sunt diferiți, însă există tot mai mulți oameni de știință care susțin că, din punct de vedere neuronal, suntem cu toții aproape identici.

Bărbații, mai deștepți decât femeile?

Bărbații au creierul mai mare, dar asta nu-i face neapărat mai deștepți decât femeile. De fapt, tot mai mulți specialiști sunt de părere că asemănările la nivelul creierului sunt izbitoare la bărbați și femei, iar diferențele – nesemnificative. Cu alte cuvinte, nu există niciun circuit diferit, nu există zone lipsă sau în plus la nimeni, iar acest lucru i-a luat prin surprindere pe cei care, până mai ieri, susțineau că structura creierului și funcționarea lui sunt cât se poate de diferite, în funcție de gen.

Asemenea ipoteză zguduie din temelii însăși teoria lui Darwin, conform căreia femeia și bărbatul sunt creaturi fundamental diferite, care arată și se comportă fiecare în modul său propriu și personal, dar neapărat specific sexului de care aparțin. Noua supoziție nu contestă atât diferențele evidente legate de sex, ci mai degrabă evidențiază faptul că diferențele dintre bărbat și femeie nu sunt date neapărat de creier.

Cu alte cuvinte, creierul este unisex, la fel cum nici ficatul, bila, plămânii sau inima nu țin cont de organele noastre genitale, în sensul că funcția lor este aceeași la bărbați la femei, iar dimensiunile și aspectul nu diferă nici ele foarte mult. Vă doare deja capul de la atâtea explicații și teoretizări? So luăm ușor!

Asemănări și deosebiri anatomice

Se spune că bărbații vin de pe Marte, iar femeile de pe Venus, adică suntem făcuți cât se poate de diferit, iar acest lucru este bine știut de orice cuplu heterosexual care există pe acest pământ. Iar orice studiu social ne poate demonstra că femeile au un mod diferit de a percepe lucrurile și de a acționa decât al bărbaților.

Nu există dubii pentru nimeni că, în orice fac, reprezentantele sexului frumos sunt conduse mai mult de emoții decât partenerii lor, pe când ei sunt mai pragmatici zi de zi. Și tocmai aceste deosebiri fac ca lucrurile să meargă într-un cuplu, el și ea completându-se unul pe altul (cel puțin teoretic). Să revenim la subiectul nostru! Spuneam că nu neagă nimeni felul diferit de a fi al bărbaților și al femeilor, ci doar se constată că aceste proprietăți diferite nu sunt dictate de creier. Cei care contestă existența creierului unisex vin cu argumente.

Ei susțin că anumite regiuni ale creierului diferă ca mărime și schimbă astfel comportamentul persoanei. De pildă, hipocampusul, zonă responsabilă cu învățarea și memoria, este mai mare la femei, în timp ce bărbații posedă o amigdală mai mare, locul unde sentimentele sunt procesate. Un studiu din 2017 pe 5.000 de creiere a scos la iveală că bărbații au un volum mai mare al creierului (cu 14%), iar femeile au un cortex mai gros. Ce înseamnă asta? Nimic mai mult decât că astfel de diferențe există chiar și între reprezentanți ai aceluiași sex. Astfel, până și oamenii de știință se află adesea în dificultatea de a identifica un creier în funcție de sexul celui căruia îi aparține. În concluzie, creierul femeilor și al bărbaților are mai multe asemănări decât deosebiri.

Creier roz, creier bleu

Lise Eliot, profesorul de neurologie de la Chicago Medical School și autorul cărții Pink Brain, Blue Brain (Creier roz, creier bleu), e de părere că, oricât timp ne-am petrece căutând diferențe în funcție de sex, tot nu vom găsi. Mult mai mult decât sexul nostru și-au pus amprenta societatea și educația de care a avut parte fiecare dintre noi. Auzim încă din primii ani de viață: „Vai, dar fetițele nu fac așa ceva!” sau „e băiat, e normal să fie mai așa și pe dincolo”, iar astfel de restricții sau încurajări nu fac decât să determine limitele personalității noastre în plină dezvoltare.

Activitățile pe care aveam voie să le facem în copilărie, preocupările care ne erau permise sau, dimpotrivă, neîngăduite, jucăriile cu care aveam voie să ne jucăm, desenele animate la care eram expuși, poveștile pe care le ascultam seară de seară, prieteniile pe care le legam, toate ne-au conturat felul de a fi, toate și-au pus amprenta asupra a ce suntem astăzi.

Specific masculin și specific feminin

Pentru a clarifica și mai mult lucrurile, luăm, de pildă, testosteronul, care este asociat cu agresivitatea, dar care, cu toate astea, nu este specific doar bărbaților. Oricine poate fi ambițios, competitiv și chiar agresiv, indiferent de sexul pe care îl are, numai că femeile și bărbații își exprimă aceste trăsături de caracter în mod diferit, dictat de normele sociale. Această idee că există diferențe evidente la nivelul creierului în funcție de sex a devenit o informație general acceptată, și asta datorită sau din cauza tam-tamului mediatic.

Misoginismul vinde! Și nu numai media e „de vină” pentru promovarea ideii că există diferențe clare între bărbați și femei, ci și specialiștii din cercetare, medicină, psihologie, sociologie ș.a.m.d. obișnuiesc să pună problema în astfel de termeni. Disperați după fonduri, donații, atenție din partea mediei și a oricui contează, aceștia își bazează cele mai multe studii pe diferențele dintre femei și bărbați. De câte ori n-ați citit concluziile unor studii doar pentru că titlul semnala că „Bărbații reacționează/gândesc/sunt…, spre deosebire de femei care…”!? Dar, înainte de a asimila concluziile facile emise de instituții de specialitate disperate după bani sau de lideri de opinie care trăiesc datorită atenției pe care le-o acordăm noi, gândiți-vă că, da, creierul bărbaților este mai mare decât al femeilor.

Dar asta nu înseamnă nimic. Bărbații sunt, în genere, mai voluminoși decât femeile, drept urmare toate organele lor sunt mai mari decât ale femeilor. Asta nu le schimbă și funcționalitatea. Sau cel puțin asta susține Lise Eliot, profesorul de neurologie care a emis teoria conform căreia creierul este unisex, revoluționând astfel domeniul său de activitate și cauzând rumoare la nivel mondial.      

Sursă foto: 123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies