În spatele fiecărui rezultat bun la un examen se află mult efort al unui elev motivat, dar și răbdare, încurajare și sprijin din partea unui profesor care crede în el.
„Sunt momente în care mă uit la elevii mei și știu că nu e vorba doar de matematică. E vorba de cine devin în tot acest proces”, spune Georgiana Popovici, fondatoarea Creative Learning Hub. „Pentru că un examen precum SAT sau A-level înseamnă să înveți să gestionezi stresul, să îți pui limite, să nu renunți când ți se pare imposibil. Și nu toți au susținerea de care au nevoie în sistemul clasic.”
Cererea pentru astfel de pregătiri este în continuă creștere în România. Tot mai mulți părinți caută alternative, trasee internaționale, iar adolescenții visează universități din Olanda, Marea Britanie, Italia sau SUA. Asta aduce cu sine o presiune nouă, în care performanța se măsoară în scoruri globale. Iar într-un context atât de competitiv, Georgiana este, cum îi place ei să spună, un mentor, un ghid atent, prezent, care știe să liniștească, să motiveze și să le ofere elevilor încredere în propriile forțe.
„Am văzut din interior cum funcționează sistemul de învățământ românesc, cu toate provocările și neajunsurile lui. De-a lungul carierei mele, am oscilat între sectorul public și cel privat, căutând mereu echilibrul între rigoare și inovație, între tradiție și adaptare”, povestește ea.
Ziua ei începe la 8:30 și se termină la 21:00. Predă la liceu internațional privat din București și, în a doua parte a zilei, lucrează cu elevii la Centrul Creative Learning Hub pe care l-a fondat în 2019. Spune că disciplina, perseverența și organizarea sunt cheia succesului, și într-adevăr, rezultatele vorbesc de la sine: elevii pregătiți de ea au fost admiși la unele dintre cele mai bune universități din lume. Georgiana este unul dintre puținii profesori din domeniu care oferă bon fiscal pentru sesiunile de pregătire, o dovadă clară de transparență și profesionalism.
Știe că adolescenții nu vin spre matematică cu prea mult entuziasm. Tocmai de aceea, evită metodele clasice. A dus o grupă de elevi la biliard ca să le explice funcția modul. În weekenduri, îi așteaptă cu pizza, suc și zero obligații. De Ziua lui Pi, au sărbătorit cu tort – pentru că orice motiv de celebrare este binevenit.
„Dacă le câștigi încrederea, restul vine de la sine”, spune ea. Nu e vorba doar despre formule, ea le vorbește despre cum să-și gestioneze frustrarea, cum să respire înainte de examen, cum să nu se piardă în momentele în care simt presiune. Centrul ei e gândit ca un spațiu prietenos, diferit de o sală de clasă obișnuită, e un loc în care elevii vin cu și din plăcere.
„Matematica are logica ei, dar viața cere altceva – echilibru, curaj, intuiție.” Toate astea le-a învățat de la elevii ei și de la oamenii din jur. În afara zilelor de pregătire, o regăsești în locuri liniștite: la mare, la casa părinților, la un eveniment de premiere sau într-o conversație cu prietenii. Nu fuge de emoție, o include în tot ce face. Crede că o carieră de succes este una care îți permite să respiri, să crești și să îți păstrezi sensul.
Georgiana predă matematică. Dar, de fapt, predă curaj. Predă încredere. Și o face cu grație.