Denumirea lunii decembrie derivă de la cuvântul „decem”, care înseamnă zece, deoarece a reprezentat luna a zecea în calendarul roman. În tradiția populară, luna decembrie se numește Undrea, Andrea sau Îndrea în amintirea Sfântului Apostol Andrei, prăznuit în ultima zi a lunii noiembrie.
Decembrie este prima lună de iarnă, este luna solstițiului de iarnă, cu cea mai lungă noapte și cea mai scurtă zi, dar este și luna luminilor, pentru că din decembrie ziua începe din nou să crească!
Decembrie este o lună frumoasă, plină de evenimente, sărbători și bucurii. Sărbătorile lunii decembrie pregătesc, prin obiceiurile, ritualurile și practicile magice pe care le adăpostesc, sfârșitul și totodată începutul anului calendaristic: Bubatul, Sava, Moș Nicolae, Ana Zacetenia, Modest, Ignatul Porcilor, Moș Ajun, Moș Crăciun, îngropatul Crăciunului.
Obiceiurile românești din preajma solstițiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat și incinerat simbolic în noaptea de Crăciun. Zeul mai este substituit și de taur, reprezentat de o mască în obiceiuri precum Capra, Brezaia, Țurca sau Borița; după ce însoțește unele cete de colindători, „taurul” este omorât simbolic. Însă zeul este asociat mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat prin ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).
Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiță dădea naștere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, și pe Mithras, zeul luminii.
Citește și: Ce au in comun cei născuți în decembrie
Cea mai veche referință scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstițiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ținea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monștrii haosului pentru încă un an.
Solstițiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia și Orientul Mijlociu. Chiar și popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiții.
În Europa, astfel de construcții din piatră pentru măsurarea poziției Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, și la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximație din 2050 î.Hr. și se presupune că au fost astfel poziționate încât lumina Soarelui la apus, în data solstițiului de iarnă, să cadă într-un fel anume.
Moș Ajun, Moș Crăciun
Moș Ajun, fratele lui Crăciun, este celebrat pe 24 decembrie. Conform tradiției, Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile Facerii, cere adăpost lui Moș Ajun. Motivând că este om sărac, o refuză, dar o îndrumă spre fratele său, mai mare și mai bogat, Moș Crăciun.
Crăciunul — 25 decembrie
Crăciun este un zeu solar specific teritoriilor locuite de geto-dacii, identificat cu zeul roman Saturn și cu zeul iranian Mithra. În anul 274 d.Hr., solstițiul de iarnă a căzut în 25 decembrie, împăratul roman Aurelian a proclamat acea dată „Natalis Solis Invicti”, adică „Nașterea Soarelui Invincibil”.
Mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie) în imediata apropiere a solstițiului de iarnă: la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franța până în anul 1564, în Rusia până în vremea țarului Petru cel Mare, în Țările Române până la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Alte evenimente ale lunii decembrie
- Prima felicitare de Crăciun a fost desenată de John Callcot Horsley, în 1843. Felicitările erau desenate de mână, litografiate pe carton tare și colorate manual. Pe față aveau inscripționată urarea: „Un Crăciun și un An Nou fericit pentru tine”. Ulterior, industria felicitărilor de Crăciun a devenit o afacere extrem de profitabilă.
- Pocnitorile de Crăciun au fost inventate în 1847 de Tom Smith, un brutar din Clerkenwell, Londra. Până în 1900, compania lui Smith a vândut peste 13 milioane de pocnitori.
- Butucul de Crăciun, un trunchi de brad tăiat (jertfit) și ars pe vatră (incinerat) în noaptea de 24/25 decembrie, simbolizând moartea și renașterea anuală a divinității, este substitutul fitomorf al zeului autohton Crăciun. Obiceiul, astăzi dispărut, a fost atestat la români, aromâni, letoni și sârbo-croați. Împodobirea bradului de Crăciun la sfârșit de an și așteptarea de către copii a „moșului”, numit Crăciun numai în sud-estul Europei, care vine încărcat cu daruri multe, este un obicei occidental care s-a răspândit, începând cu a doua jumătate a secolului al XlX-lea.
- Pomii au fost un simbol al vieții cu mult înainte de creștinism. În cea mai scurtă zi a anului, în decembrie, egiptenii antici duceau în casele lor ramuri verzi de palmier, care simbolizau triumful vieții asupra morții. În aceeași perioadă a anului, preoții druizi serbau solstițiul de iarnă decorând stejarii cu mere aurii.
- Până în secolul XII, pomii de Crăciun erau atârnați de tavan ca un simbol al creștinătății. Mai târziu, în Evul Mediu, în luna decembrie, în copaci erau atârnate mere roșii. Acestea erau un simbol al lui Adam și al Evei (alungați din Paradis din cauza unui măr), iar pomii erau numiți Copacii Paradisului.
Sursa foto: pixabay.com/