Toți facem terapie, conștient sau inconștient. Când spunem „terapie”, ne gândim aproape automat la psihoterapie, la terapii complementare sau la intervenții medicale. Ne-am obișnuit ca termenul terapie să fie asociat cu psihoterapia sau cu alte tipuri de terapii complementare și medicale. Dar realitatea este că totul este (sau poate fi) o metodă de terapie de care ne putem bucura sau pe care o putem iniția în mod conștient ori inconștient.
Gândește-te la momentele în care dansezi, cânți, râzi, asculți muzică, te plimbi în vacanță, vizitezi un loc nou sau faci sport. Aproape fiecare activitate zilnică pe care o alegem, individual sau împreună cu alții, are o componentă de autoreglare și plăcere. Chiar dacă nu le numim „terapii”, ele declanșează procese neurobiologice care ne susțin sănătatea psihică și fizică. Dacă stăm să analizăm, observăm că aproape fiecare activitate pe care o facem zilnic este una care implică o stare de plăcere sau de eliberare pe care o căutăm conștient sau inconștient.
Terapiile cotidiene și neurobiologia emoțiilor
Aceste terapii nu sunt echivalente cu o terapie de recuperare, fie ea medicală sau psihologică, însă pot aduce îmbunătățiri considerabile în starea de bine, prin eliberarea biochimică de neurotransmițători precum oxitocina, dopamina, endorfinele și serotonina, în timp ce reduc nivelurile de cortizol, adrenalină și norepinefrină, hormoni corelați cu stresul.
Suntem atât de obișnuiți cu stresul, încât a devenit parte din tiparul nostru de funcționare, fără să mai realizăm că sistemul nostru este în alertă, chiar și atunci când nu există un pericol real. Având în vedere că creierul este un organ care funcționează electric și chimic, este nevoie să conștientizăm că orice emoție pe care o simțim eliberează neurotransmițători ce activează fie o stare de alertă, fie o stare de relaxare.
Profesorul Constantin Dulcan menționează: „5 minute de furie sau de stres intens slăbesc sistemul imunitar pentru câteva ore.” Studiile din psihoneuroimunologie arată că stresul emoțional acut poate reduce activitatea celulelor NK (natural killer) după doar 5–30 de minute de expunere și are efecte imediate asupra tensiunii arteriale, ritmului cardiac și nivelului de cortizol.
Dulcan preia aceste studii și accentuează ideea că „orice gând negativ ne rănește corpul în timp real”. Pe de altă parte, cercetările din psihoneuroimunologie indică faptul că emoțiile pozitive, râsul, recunoștința sau stările de relaxare pot restabili echilibrul în corp, chiar dacă nu o fac instantaneu. Ele încep să reactiveze sistemul imunitar în 15–30 de minute și pot avea efect protector chiar timp de 24 de ore, dacă sunt cultivate zilnic.
Cronicizarea stresului și nevoia de practică
Dacă stresul devine cronic, ca tipar de funcționare, timpul necesar pentru reglare crește și este nevoie de practică regulată (de exemplu, 20 minute pe zi de respirație, mindfulness, rugăciune, râs sau conexiune socială). Exact ca în orice aspect din viață, cu cât rana sau lovitura este mai mare, cu atât timpul de refacere sau reparație este mai lung.
E simplu de înțeles atunci când vine vorba de o mașină accidentată. Poate fi doar o zgârietură mică ce necesită câteva zile în service sau o lovitură mai puternică ce poate necesita luni întregi de reparații. Așa se întâmplă și cu mașinăria numită om. Uneori ne „lovim” și nu avem nevoie nici măcar de un bandaj, alteori este nevoie de spitalizare îndelungată. Oare rana fizică este diferită de cea emoțională?
Trauma emoțională și trauma fizică
Franz Ruppert (specialist în traumaterapie și fondatorul teoriei „traumei simbiotice”) subliniază că „trauma emoțională are același impact biologic ca rana fizică”. Așadar, expresia „mă doare sufletul” nu este doar o metaforă, ci un fapt neurobiologic.
Studii de neuroimagistică (fMRI) au arătat că durerea socială sau emoțională, respingerea, excluderea, abandonul, pierderea activează în creier aceleași regiuni ca durerea fizică: cortexul cingulat anterior dorsal (dACC) și insula anterioară, zone implicate în componenta afectivă a durerii.
Experimentul Cyberball (Naomi Eisenberger & Matthew Lieberman, 2003) a arătat că excluderea socială declanșează un tipar identic cu cel al durerii fizice. Mai târziu, cercetările lui Kross et al. (2011, PNAS) au demonstrat că respingerea într-o relație romantică activează aceleași circuite ca durerea corporală, iar meta-analize ulterioare au confirmat suprapunerea dintre circuitele durerii sociale și fizice.
Întrebările care contează
Cum ne simțim și cât de stresați suntem? Ce facem pentru a preveni afecțiunile cronice? Cât de conștienți suntem de conexiunea dintre emoțiile noastre și starea de sănătate?
La fel cum ne hrănim și ne spălăm zilnic, este necesar să introducem conștient în rutina noastră activități care reduc stresul și induc relaxare și bunăstare. Chiar dacă mergi sau nu la terapie, este nevoie de o practică continuă: să îți faci timp să râzi, să dansezi, să călătorești, să citești, să visezi cu ochii deschiși, să explorezi și să înțelegi ceea ce te preocupă.
Sănătatea noastră este în mâinile noastre și suntem responsabili pentru ea. Exact cum atunci când ai grijă de o floare și îi oferi condițiile necesare ea nu se ofilește, la fel corpul și psihicul nostru sunt influențate direct de condițiile și mediul în care trăim. Uneori e suficient doar soarele și regenerarea pentru o dezvoltare armonioasă, dar și aici trebuie echilibru: prea multă apă poate dăuna la fel de mult ca lipsa ei.
👉 Citește și următoarele articole:
Imparatia Creierului – Stapanul Sistemului
Lobul Frontal, CEO-ul Împărăției Creierului
Lobul Parietal – Artistul Împărăției Creierului
Lobul Temporal – Bibliotecarul Împărăției Creierului
Autor: Andreea Cristina Mureșanu, Psihoterapeut Integrativ, Psiholog Clinician, Consilier Dezvoltare Personală, Terapeut Neurofeedback, coautor în „Călători printre gânduri rătăcite. Poveștiri autentice de la psihologi” (2022, Librăria Universitară) și cofondator al clinicii Rewireyourself.
Sursă foto: Arhivă personală, 123rf.com