fbpx
Acasa Noutăți De ce e important să nu fumezi în timpul sarcinii?

De ce e important să nu fumezi în timpul sarcinii?

Autor: Roxana Stoian
0 comentariu 129 vizualizari 4 minute timp estimat

Se spune că atunci când urmează să devii mama, dintr-o dată eşti mai responsabilă pentru alegerile tale. Iar asta începe nu atunci când s-a născut copilul, ci imediat ce acesta începe să se formeze în pântecele mamei. Nu degeaba multe femei care află că sunt însărcinate încep să fie atente la ceea ce mănâncă, ce băuturi consumă, cât şi cum fac sport. Multe evaluează viciile şi riscurile acestora asupra fătului. Iar dacă vorbim de vicii, cafeaua, alcoolul şi fumatul sunt primele 3 obişnuite negative care pot afecta dezvoltarea fătului.

Vapatul în timpul sarcinii – este sigur?

Pentru că ţigările electronice au devenit atât de populare în ultimii ani, multe femei îşi pun întrebarea dacă vapatul este la fel de dăunător precum fumatul clasic în sarcină. Cei de la Mayo Clinic confirma faptul că şi ţigările electronice pot afecta dezvoltarea normală a fătului, deoarece majoritatea conţin nicotină.

Iată de ce nu ar trebui să fumezi pe parcursul sarcinii

Conform celor de la Red Vapes, mulţi specialişti în medicină subliniază că fumatul în timpul sarcinii este dăunător atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Asta pentru că ţigările au un conţinut ridicat de chimicale, inclusiv nicotină, iar acestea pot duce la complicaţii, la avort sau naştere prematură. Pe scurt, este important să rămâi departe de ţigări în timpul sarcinii pentru că altfel rişti să pui în pericol fătul, precum şi pe tine.

Sarcină ectopică

Un studiu publicat în PLoS One arată că nicotina poate provoca contracţii care împiedică embrionul să treacă în uter, iar asta duce inevitabil la sarcină ectopică. În astfel de cazuri, embrionul trebuie eliminat pentru că pune în pericol viaţa mamei.

Placenta previa

O altă problemă care poate să apară des din cauza consumului de ţigări cu nicotină este această placentă previa. În mod normal, placenta este situată în partea superioară a uterului, iar cervixul rămâne liber pentru naştere. În caz de placenta previa, placenta rămâne în partea inferioară a uterului şi obstrucţionează cervixul, ceea ce duce la sângerări şi lipsă de nutrienţi şi oxigen pentru făt.

Dezlipirea de placenta

Prin intermediul placentei, fătul primeşte nutrienţii şi oxigenul de care are nevoie, iar fumatul constituie un risc major pentru aceasta. Nicotina poate afecta sănătatea placentei în sensul în care ea se poate separa de uter înainte de data naşterii. Dezlipirea de placentă poate duce la sângerări grave şi chiar la moartea fătului şi a mamei. Oricât de avansată ar fi medicina în ziua de azi, nu există o procedură medială sau vreun tratament prin care placenta să poată fi din nou lipită de uter. 

Greutate mică la naştere

Dacă mama fumează, bebeluşul poate să aibă o greutate prea mică la naştere, iar asta nu înseamnă doar un bebe mai slab, ci inclusiv probleme de sănătate şi chiar dizabilităţi (probleme cu auzul şi cu vederea, afecţiuni cerebrale, întârzieri în dezvoltare). În ceea ce priveşte dizabilităţile pe care le poate avea bebeluşul dacă mama fumează în sarcină, printre cele mai frecvente sunt defectele congenitale cardiace şi probleme în structura inimii.

E adevărat că ţigările electronice pot expune bebeluşul la mai puţine toxine în comparaţie cu fumatul clasic, dar în continuare nicotina pe care acestea o conţin poate fi dăunătoare pentru fătul în dezvoltare.

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies