fbpx
Acasa Frumusețe Îngrijirea unghiilor – cum să ai grijă de cuticula

Îngrijirea unghiilor – cum să ai grijă de cuticula

Autor: Roxana Stoian
0 comentariu 96 vizualizari 7 minute timp estimat

Cuticula este o parte din pielea ta care acoperă baza unghiei.  

Cuticula protejează țesutul de bază care crește celulele noi care construiesc unghia. De asemenea, cuticula este cea care previne infecțiile cu bacterii, când unghia nouă crește din patul unghial. Îngrijirea corectă și menținerea unor cuticule sănătoase este esențială pentru a avea unghii sănătoase și puternice. 

Când cuticula este deteriorată, bacteriile și ciupercile pot să străbată prin cuticulă și astfel apar infecții. Pe lângă disconfortul pe care îl creează, unele infecții pot fi și periculoase și pot cauza colorarea în galben a unghiilor. Uneori, acest lucru poatw duce chiar și la deformarea unghiei.

Îngrijirea cuticulei acasă

Ca să ai grijă de cuticula ta în interiorul casei tale, ai nevoie de câteva accesorii:

  • ustensile profesionale pentru manichiură: unghieră sau forfecuță de unghii, spatulă pentru împingerea cuticulei și, eventual, o forfecuță de cuticule, o pilă de unghii profesională
  • ulei pentru cuticule și cremă de mâini

În afară de cele de mai sus, iată și pașii pe care îți recomandăm să îi urmezi, pentru a avea mâini frumoase și sănătoase: 

  1. Pregătește-ți un bol cu apă călduță, în care poți să pui 1-2 picături de ulei de măsline sau ulei de lavandă. Înmoaie-ți mâinile pentru aproximativ 3-5 minute. 
  2. După, usucă-le blând cu ajutorul unui prosop moale, după care îți recomandăm să împingi cu blândețe cuticula spre baza unghiei, cu ajutorul unor bețișoare din lemn. De asemenea, poți folosi și o spatulă metalică special concepută pentru împingerea cuticulei. Asigură-te că spatula este dezinfectată, înainte să o folosești.
  3. Deși foarte mulți profesioniști în domeniu recomandă să nu îți tai cuticula, e posibil să simți nevoia să îndepărtezi pielea moartă de la baza unghiei, sau din părțile laterale. Îți recomandăm să folosești o forfecuță profesională de cuticule, una de calitate foarte bună, astfel încat să ai siguranța unei tăieri precise a cuticulei, fără să o rupă. Recomandarea noastră este să alegi o forfecuță de cuticule, made in Solingen, Germania, ca să ai garanția unui instrument fabricat din cele mai bune materiale și astfel să ai o forfecuță care nu va tăia bine doar la început, ci mulți ani de acum înainte. 
  4. După ce ai tăiat cuticula (sau dacă ai omis acest pas), aplică un ulei de cuticule, care te va ajuta să îți păstrezi cuticula hidratată. Îți poți face și un masaj, atunci când aplici uleiul de cuticule. 

Îngrijirea cuticulei la salon 

Să-ți faci manichiura la salon este o modalitate foarte bună de îngrijire a cuticulei. Operațiunea prin care manichiurista îți masează cuticulele cu ulei, aceasta devine hidratată și moale. Cuticula devine mai puernică prin aplicarea unei creme hidratante și devine, în timp, mai rezistentă la tăieturi și rupturi. 

Dacă mergi să-ți faci manichirua la salon, recomandarea noastră este să fii foarte atentă la igiena salonului, în general, dar mai ales la sterilizarea instrumentelor de manichiură. Acest aspect este deosebit de important, care ajută la prevenirea infecțiilor. 

Ce rol are uleiul de cuticule?

În primul rând, uleiul de cuticule ajută la menținerea hidratării cuticulei, și le ține departe de a fi uscate și deteriorate. Apoi, uleiul formează și o barieră de protecție în jurul unghiei. 

În general, uleiul de cuticule este un mix între uleiuri de fructe și uleiuri de nuci, cum ar fi: ulei de migdale, ulei de măsline, ulei de caise, etc. Înainte de a aplica pe cuticulă ueliul, îți recomandăm să te speli bine pe mâini și să le usuci. Apoi, aplică uleiul pe cuticulă cu mișcări blânde. 

Poți găsi uleiul de cuticule în diferite forme: sub formă de ojă sau chiar sub forma unui creion, pentru o aplicare mai ușoara, dar și pentru a-l păstra la îndemana în geantă.

Sfaturi de întreținere a cuticulei 

Folosește o cremă de mâini după duș, sau chiar după ce îți speli mâinile. Acest fapt te ajută să îți păstrezi cuticula hidratată.

Folosește mănuși de protecție, atunci când faci treburile casnice, mai ales cele care implică mâinile în apă. Când cuticula este ținută în apă un timp mai mult, aceasta poate fi cu ușurință deteriorată.

Nu ăți mușca unghiile (sau pielițele de la unghii). Nu trage de cuticula zdrențuită, mușcându-le. Poate avea ca efect infectarea unghiei.

Folosirea unui gel pentru îndepărtrea cuticulei este o opțiune personală. Dar fii mereu atent(ă) că aceste soluții pot conține substanțe chimice care pot afecta unghia. 

Să ai unghiile sănătoase necesită atenție din partea ta. E valabil, de fapt, și pentru orice alt lucru. Atenție să folosești instrumente profesionale de manichiură și pedichiură, atenție la rutina prin care le întreții, atenție la celelalte produse cu care intră mâinile în contact. Poate fi greu, la prima privire, dar cum orice efort este răsplatit, în acest caz rezultatul va fi mâini frumoase și sănătoase nu doar astazi, dar și mulți ani înainte.

 

Sursa photo: www.solingen.ro

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies