fbpx
Acasa Noutăți PRIMARK VA DESCHIDE AL DOILEA MAGAZIN ÎN AFI COTROCENI PE 20 IUNIE

PRIMARK VA DESCHIDE AL DOILEA MAGAZIN ÎN AFI COTROCENI PE 20 IUNIE

Autor: Roxana Stoian
0 comentariu 56 vizualizari 9 minute timp estimat

Cel de-al doilea magazin Primark din România se va deschide în București în această vară, la doar șase luni de la intrarea mărcii pe piață.

Peste 250 de locuri de muncă vor fi create pentru economia locală.

București, 11 mai 2023 – Primark, retailerul internațional de modă, a anunțat astăzi data deschiderii celui de-al doilea magazin din România. Mult-așteptatul magazin, situat în AFI Cotroceni, București, se va deschide pentru clienți marți, 20 iunie, la ora 10.00, tocmai la timp pentru începerea sezonului estival. Inaugurarea vine la doar șase luni de la intrarea mărcii în România cu primul său magazin din centrul comercial ParkLake și marchează un moment important pentru Primark, într-o perioadă în care retailerul își continuă planurile ambițioase de expansiune în Europa Centrală și de Est, dar și pe alte piețe-cheie: Polonia, Republica Cehă, Slovenia și în curând Slovacia, unde urmează să se lanseze. 

Noul magazin va crea peste 250 de locuri de muncă pentru economia locală din București, iar o serie de locuri de muncă cu jumătate sau normă întreagă sunt încă disponibile, inclusiv posturi de asistent retail la Primark, dar şi posturi de conducere. Mai multe informații sunt disponibile aici: https://ro.cariera.primark.com/retail

Primark AFI Cotroceni se va întinde pe o suprafață de 3.200 de metri pătrați la primul etaj al centrului comercial și va aduce clienților formula unică a Primark, cu cele mai noi tendințe și produse esențiale de zi cu zi, la prețuri foarte avantajoase. Cumpărătorii vor găsi cele mai noi colecții de vară, inclusiv costume de baie, îmbrăcăminte de plajă și rochii, precum și multe alte produse din gama de îmbrăcăminte pentru femei, bărbați, copii, articole pentru casă, frumusețe și accesorii. De asemenea, în magazin va fi prezentă și eticheta Primark Cares, în continuă creștere. Deja 50% din hainele Primark sunt realizate folosind materiale reciclate sau materiale provenite din surse mai durabile, ca parte a ambiției retailerului de a se asigura că moda mai durabilă este accesibilă tuturor. De asemenea, marca a lansat recent prima sa gamă de produse circulare, concepută conform unui nou standard de produse circulare, care se bazează pe principiile stabilite de Fundația Ellen MacArthur.

Primark a numit-o pe Cătălina Gnevnoi în funcția de manager al magazinului din AFI Cotroceni. Având o experiență vastă în retailul de modă, aceasta va coordona întreaga logistică a magazinului și echipele de asistenți de retail pentru a crea cea mai bună experiență de cumpărături posibilă pentru clienți.

Maciej Podwojski, Director Europa Centrală şi de Est, Primark a declarat:Suntem încântați să adăugăm un nou magazin Primark pe harta modei din București. Această inaugurare este foarte așteptată, ca urmare a răspunsului fantastic pe care l-am avut din partea clienților la prima noastră deschidere de acum șase luni. Suntem foarte încântați să ne deschidem porțile luna viitoare și să ne cunoaștem noii clienți din AFI Cotroceni. Fie că este vorba de produse esențiale de zi cu zi sau de tendințele modei de vară, suntem convinși că le va plăcea oferta noastră.”

Sorin Scîntei, Director General AFI Cotroceni, a adăugat: „Deschiderea magazinului Primark în AFI Cotroceni este un pas strategic important în consolidarea  portofoliului de branduri și oferirea unui mix bun de produse clienților noștri.  Primark aduce o experiență de shopping completă, iar magazinul va reprezenta cu siguranță o destinație pentru iubitorii brandului.” 

Europa Centrală și de Est (ECE) este o zonă de creștere importantă pentru Primark. Retailerul are în prezent un magazin în România și Slovenia, două magazine în Republica Cehă și patru magazine în Polonia, urmând să deschidă alte două magazine în Polonia în acest an, în Magnolia Park, Wrocław și în Manufaktura, Łódź. Planurile de expansiune ambițioase ale Primark vor duce, de asemenea, la lansarea primului său magazin în Slovacia, pe 25 mai, și în Ungaria, anul viitor, amprenta sa totală în ECE la ajungând astfel la 13 magazine pe șase piețe. 

Pentru informații suplimentare, contactați:

Grayling România: Andrea Caragea | Andreea.Caragea@grayling.com

 

Despre Primark  

Primark este un retailer de modă internațional cu peste 70.000 de angajați în 15 țări din Europa și SUA. Înființat în Irlanda în 1969 sub marca Penneys, Primark își propune să ofere opțiuni accesibile pentru fiecare, de la articole de bază de calitate superioară la stiluri unicat pentru femei, bărbați și copii, la produse de frumusețe, articole pentru casă și accesorii. Din dorința de a crea experiențe retail extraordinare în magazine, Primark continuă să se extindă pe piețe noi și existente cu obiectivul de ajunge la un număr de 530 de magazine până la sfârșitul anului 2026, inclusiv pe noile piețe viitoare din Slovacia și Ungaria.

Primark face eforturi pentru a oferi modă mai durabilă la prețuri rezonabile pentru fiecare. Ambiția Primark constă în prelungirea ciclului de viață al hainelor, protejarea vieții pe planetă și susținerea mijloacelor de trai ale oamenilor care produc hainele Primark. În acest sens, Primark a publicat o serie de angajamente pe care își propune să le îndeplinească până în 2030. Acestea includ realizarea tuturor articolelor de îmbrăcăminte din materiale reciclate sau provenite din surse mai sustenabile, proiectarea hainelor în așa fel încât să fie implicit reciclabile, înjumătățirea emisiilor de dioxid de carbon de-a lungul întregului lanț de valoare, eliminarea plasticului de unică folosință și asigurarea unui salariu echitabil lucrătorilor din lanțul de aprovizionare.  

 

Despre AFI Cotroceni

Inaugurat în 2009, AFI Cotroceni este cel mai mare mall din România, cu o suprafață comercială închiriabilă de peste 90.000 mp. AFI Cotroceni pune la dispoziția clienților săi zeci de branduri de fashion & accesorii, electronice sau home & deco, cel mai mare food court dintr-un spațiu comercial din România și o zonă generoasă de entertainment, care cuprinde numeroase oportunități de petrecere a timpului liber. Dintre acestea, cele mai apreciate de vizitatori sunt sala de cinema IMAX care are cel mai mare ecran din țară, patinoarul indoor sau Museum of Senses – un spațiu expozițional care propune o călătorie într-o lume a senzațiilor și iluziilor optice.

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies