fbpx
Acasa SănătateMedical Sărbătorile de iarnă, cea mai aglomerată perioadă pentru camerele de gardă. Top 5 probleme.

Sărbătorile de iarnă, cea mai aglomerată perioadă pentru camerele de gardă. Top 5 probleme.

Perioada sărbătorilor este una extrem de aglomerată pentru departamentele de urgență din fiecare spital. Numărul pacienților poate fi de trei până la cinci ori mai mare, comparativ cu perioadele obișnuite ale anului.

Autor: Andrei Toma
0 comentariu 235 vizualizari 4 minute timp estimat

Cea mai cunoscută categorie a urgențelor este cea a afecțiunilor digestive, cauzate de consumul mâncării în exces, la care se adaugă cantități mari de alcool. Mâncarea tradițională românească, consumată în cantități mari sau în multiple combinații, poate crea multe probleme acute de sănătate, de la sindroame dispeptice, la colici biliare, pancreatite acute și multe altele.

„Putem savura preparatele tradiționale într-un mod echilibrat, consumând cantități mici și nu toate felurile de mâncare la aceeași masă, evitând alimentele care știm că ne fac rău de obicei. În ultima perioadă însă am observat că aceste urgențe au trecut în plan secundar, ceea ce înseamnă că am început să mâncăm mai atent”, spune dr. Nicoleta Thomas, medic primar urgență.

Categoria pacienților cu afecțiuni cronice care se acutizează în perioada Sărbătorilor este în creștere. Consumul excesiv de sare poate aduce unui pacient cunoscut hipertensiv un „puseu hipertensiv”, cu riscuri redutabile dacă nu este tratat la timp sau poate duce la decompensarea unui pacient cu insuficiență cardiacă. Decompensările pacienților diabetici în această perioadă pot fi întâlnite mai frecvent tot printr-un aport mai mare de alimente, în special cele bogate în glucide, nerecomandate acestei categorii.

„Neglijarea tratamentului cronic și nerespectarea regimului recomandat pot duce la decompensarea pacientului cronic”, spune dr. Nicoleta Thomas.

Virozele de sezon sunt o altă categorie de urgențe medicale, numărul lor putând fi exacerbat în această perioadă, transmiterea  fiind mai facilă în cadrul întâlnirilor în familie, la petrecerile din cluburi, restaurante, în aglomerația din magazine.

Accidentele casnice apar și ele cu o frecvență mai mare, fiind cauzate de curățenia locuinței de sărbători (risc de cădere de la înălțime) sau în timpul pregătirii preparatelor și a meselor festive (plăgi tăiate la nivelul mâinilor).

Accidentele de la munte sunt mai frecvente în această perioadă, practicarea sporturilor de iarnă fiind o sursă reală de traumatisme severe. De asemenea, echipamentul necorespunzător  al persoanelor care aleg excursiile montane poate duce la degerături și la instalarea hipotermiei, mai ales pe fondul consumului excesiv  de alcool.

Nu în ultimul rând, menționăm accidentele rutiere cauzate de traficul mai aglomerat în această perioadă, precum și  de oboseala la volan și condusul sub influența consumului de alcool și alte substanțe.

„O categorie specială a urgențelor de sărbători este legată și de consumul excesiv de alcool și de alte substanțe, așa zise “recreaționale” în rândul adolescenților. Acest consum poate veni cu consecințe redutabile și uneori extrem de severe, atât pe termen scurt cât și pe termen lung.

De asemenea, lipsa de conectare în aceasta perioadă a persoanelor singure și a adolescenților cu probleme emoționale poate duce la adâncirea depresiei și la creșterea semnificativă a tentativelor de suicid”, explică dr. Nicoleta Thomas, medic primar urgență.

Practicarea efortului fizic intens, după sărbători, mai ales în rândul persoanelor neantrenate, poate duce la diverse probleme, de la „febra musculară” aparent inofensivă, la rupturi musculare, dureri anginoase și chiar infarct miocardic.

„Dacă credem că ne aflăm în fața unei situații medicale noi, cu care nu ne-am mai confruntat și pe care nu știm cum să o gestionăm este indicat să ajungem la urgență”, spune dr. Nicoleta Thomas.

 

 

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies