Originar din Asia Mică, usturoiul este frate bun cu ceapa, prazul şi… zambila. Cu mai bine de 4.000 de ani în urmă, oamenii şi-au dat seama cât de bun, gustos și folositor este el, existând numeroase mărturii scrise (scrijelite pe tăbliță) cum că un rege al Babilonului comandase usturoi pentru bucătăria sa. Și acest rege se mândrea foarte tare cu decizia lui!
Din Babilon spre Europa
Nu numai babilonienii foloseau usturoiul la gătit, ci și iudeii și egiptenii. Iar de aici până la romani și greci n-a fost decât un pas de… legionar. Papirusuri egiptene, dar şi hieroglifele din camerele mortuare ale faraonilor stau mărturie asupra binefacerilor usturoiului: gustos la masă, dar și tratament în nu mai puţin de 22 de boli. Îl foloseau inclusiv chinezii și indienii și, desigur, nu doar de gust.
1.600 de talanți a cheltuit Keops pentru rezerva de usturoi dedicată cărătorilor de pietre de la Marea Piramidă.
Zei și cavaleri
Dacă de gust și leac era considerat neprețuit, cu mirosul nu se prea împăcau oamenii Antichității. Și fiecare a reacționat în felul său. În timpul tesmoforiilor, sărbători celebrate în Grecia antică în cinstea zeiței Demetra și a fiicei sale Persefona, ca să-și păstreze castitatea, femeile aruncau cu usturoi spre bărbați. În Egipt, usturoiul avea un zeu propriu, numai bun de invocat împotriva șerpilor. Și, dacă soldații romani îl purtau în raniță cu religiozitate, în templele capitoline, nu aveau voie să intre cei care mâncaseră usturoi și, prin urmare, le cam mirosea gura! Pe la 1300, Alfonso al XI-lea al Castiliei și Leonului a înființat un ordin cavaleresc, iar una dintre condițiile de admitere a fost: să nu mănânce usturoi, ceapă sau praz, altfel îi păștea excluderea!
Amulete și strigoi
Nopţile dinaintea solstiţiului de iarnă, din ce în ce mai lungi, sunt exact ce caută duhurile rele pentru a-şi face de cap. Şi tradiția populară susține că, pentru amulete, cel mai eficient este usturoiul „jucat“ de căluşari care, ulterior, îl împart oamenilor. Efectul bun ţine până la jocul de anul următor, deci şi în noaptea de Sântandrei. Cea mai tare amuletă se obține aşa: pui câţiva căţei de usturoi într-o pânză şi-i porţi la gât – este infailibilă, zic bătrânii, pentru ocrotirea copiilor de răceli, viermi intestinali şi deochi. „Unele descântătore, voind a vindeca un om pocit, iau trei sau nouă căţei de usturoi şi-l pisează bine până ce se face dintr’înşii mujdei, cu care ung pe omul pocit. Dar, înainte de aceasta, îl descântă de pocitură, dacă ştie; în caz contrar, îl ung şi fără descântec şi se zice că bolnavului îi trece boala de care este cuprins.“ (Florea S. Marian, Usturoiul la români)
Leacuri cu miros pătrunzător
Grecii îl foloseau pentru proprietăţile lui laxative, chinezii – pentru a regla tensiunea, textele ayurvedice îl recomandau în tratamentul leprei, iar fenicienii – împotriva viermilor intestinali. Multă vreme, a fost singurul medicament preventiv în epidemiile de ciumă, dovedindu-şi eficiența şi calităţile antibiotice chiar dinainte ca ele să fi fost dovedite ştiinţific. Medicina populară românească, atestată în ultimii ani și de studiile științifice, îl folosea în tot felul de situații, sub formă de preparate, multe dintre ele de-a dreptul delicioase.
* Mujdei care scade colesterolul. Când ai nevoie de o cură care presupune o cantitate zilnică mai mare de usturoi, mujdeiul este cel mai potrivit. Zdrobeşti şapte căţei de usturoi, pui un vârf de cuţit de sare, ¼ lămâie stoarsă, o linguriţă cu ulei de măsline presat la rece şi ½ legătură de pătrunjel tăiat foarte fin. Freci bine ca să se omogenizeze, apoi laşi acoperit 10-20 de minute. Mănânci preparatul în două prize. Face bine, evident, împotriva hipertensiunii arteriale, dar și în afecţiunile respiratorii.
* Fiertură cu lapte pentru viermi. De paraziții intestinali e vorba. Speli și tai mărunt o căpăţână de usturoi cu tot cu coajă, o fierbi cinci minute într-o cană cu lapte. Lași acoperit zece minute, strecori și bei cât mai fierbinte. Este foarte bună în afecţiunile respiratorii şi contra viermilor intestinali – se ia de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Fiertura acționează eficient și în afecţiunile bronhice.
* Cataplasmă antiinfecțioasă. Zdrobeşti 5-7 căţei de usturoi, îi înveleşti în tifon subţire şi ții pe zona cu probleme vreo 30 de minute (chiar şi mai puţin, dacă simţi că te arde). Este bine ca peste cataplasmă să aplici o folie care să împiedice evaporarea substanţelor active şi a… mirosului. Cataplasma este bună în cazul rănilor uşoare, eczemelor, ulceraţiilor.
Mai tare ca penicilina
În 1858, Louis Pasteur descoperea proprietăţile antibacteriene ale usturoiului. În 1948, în urma unor cercetări, oamenii de ştiinţă au stabilit, izolând diverse substanţe din componenţa usturoiului, „puterea de penicilină“ a acestuia: eliberarea alicinei, o substanță toxică pentru dăunători, în momentul în care planta se apără. Prin urmare, microbi de tot felul sunt „răpuşi“ de sistemul de apărare al usturoiului. De altfel, s-a demonstrat că incidenţa ulcerelor gastrice este mai mică la populaţiile care consumă mult usturoi, pentru că alicina are efect inhibitor asupra Helicobacter pylori, bacteria responsabilă cu dezvoltarea ulcerului gastric. Mai mult, s-a dovedit că alicina poate trata conjunctivita, febra tifoidă, holera şi chiar anumite cazuri de TBC.
De dragoste şi de găsit
Fetele îşi fac de dragoste astfel: într-o sită, pun usturoi şi tărâţe. Acest amestec stă pe masa din casă până când fetele gătesc masa, fiecare cu ceea ce a adus. După masă, iau căţei de usturoi, îi leagă cu aţă roşie şi, ieşind afară pe întuneric, leagă parul gardului ce pot nimeri. Cu usturoiul păzit în noaptea Andreiului, femeile ung şi obiectele similare celor care au pierit ori au fost furate. Rezultatul este că, în scurt timp, vor intra în posesia obiectelor furate sau pierdute prin descoperirea făptuitorului. (Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român)
Păzitul usturoiului
Cel mai bun scut împotriva strigoilor este, cum am văzut, usturoiul. Ca să aibă forţă, usturoiul trebuie însă pregătit. Fete şi băieţi, tineretul adică, petrec şi veghează într-o casă ferită de duhuri, unsă cu pastă de usturoi de anul trecut. Pentru a înzestra usturoiul cel nou cu calităţi magice, fetele aduc fiecare câte trei căpăţâni de usturoi şi le pun într-o covată. Lângă covată se aşază una dintre bătrânele satului, care păzeşte usturoiul la lumina lumânării. În alte părţi, păzitul usturoiului se făcea aşa: se adunau tinerii satului la unul dintre ei. Se așezau în jurul mesei, pe care erau puse mai multe căciulii, înconjurate cu tămâie, smirnă şi câteva lumânări de la Paşte aprinse și tot felul de bucate de post. Tinerii mâncau, vorbeau şi petreceau până în zori. Dimineața, fetele îşi împărţeau usturoiul, pe care îl duceau a doua zi la biserică pentru a fi sfinţit. Usturoiul păzit se punea în primăvara următoare în pământ şi era folosit de leac.
Mirosul usturoiului e dat de uleiurile volatile bogate în sulf. Pe lângă acestea, usturoiul conţine alicină, enzime, proteine, minerale, lipide, aminoacizi şi vitaminele B şi C, care-l fac un aliment nutritiv. Atenţie, are multe calorii: 137/100 g!
Citește și:
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: pixabay.com