fbpx
Acasa Vedete Față în față cu Maia Morgenstern

Față în față cu Maia Morgenstern

Autor: Mihaela Rada
0 comentariu 111 vizualizari 16 minute timp estimat

Față în față cu Maia Morgenstern. Nu este primul meu interviu cu Maia Morgenstern dar, ca întotdeauna, o întâlnire cu Marea Doamnă a teatrului românesc îmi creează emoții. Plec fascinată de la fiecare spectacol al ei… Ne-am văzut după o reprezentație în spectacolul „Cei drepți”, de Albert Camus. M-a întâmpinat senină, cu zâmbetul pe buze, cu o strălucire ludică în priviri… deși avusese o zi plină. De altfel, programul ei este atât de încărcat, încât mi se pare că are o forță aproape inumană să ducă atâtea proiecte și să aibă timp, întotdeauna, să zâmbească. Este într-o perioadă când promovează împreună cu echipa filmul „Capra cu trei iezi”, când are turnee și o mulțime de spectacole în București. De la Târgu Mureș, la Iași, la Călărași, la Chișinău sau la București, publicul se poate bucura de prezența sa pe scenă.

 

De unde atâta forță, bucurie, dăruire și determinarea pentru scenă?
Bună dimineața! Bună seara! Bună dimineața! Bună ziua! Bun găsit! Energia vine la priză! Totul vine firesc dacă ești un om educat. Educație, disciplină, nu știu dacă totul e nativ, o fi și nativ, dar atunci când începi ceva trebuie să respecți principiile acestea: disciplină, organizare, prioritizare. Nu pot spune însă că asta m-ar caracteriza și în viața personală, doar că spre asta trebuie să tind. Un lucru e sigur, însă. Respect fiecare lucru pe care îl am de făcut, fiecare moment, fiecare pas. Dacă am spus că fac un lucru, îl și fac. Mi s-a întâmplat, de-a lungul vieții, în diverse circumstanțe, în diverse ocazii, să încep să… le mai las. Nu! Asta de la tata am învățat-o, când începi un lucru, du-l la capăt. Nu, nu te apuca, dacă ai dubii. Pentru că s-a mai întâmplat și așa. Cunosc toate trecerile, toate fazele acestea. Hai că treacă, meargă, merge și așa… Nu e cu treacă, meargă! Este energofag sistemul acesta, sistemul ăsta îți mănâncă energia, îți mănâncă bucuria de a face asta. Nu! O fac și gata!

A jucat în numeroase roluri de mamă. Celebru, memorabil este rolul Fecioarei Maria, mama lui Iisus, în filmul lui Mel Gibson. Am întrebat-o care a fost cel mai greu de interpretat deși, se știe, Maia Morgenstern are o capacitate uluitoare de a-și intra în rol.
Daaaa! Și Medeea e mamă… Foarte bine facem că rămânem în zona filozofică, în zona de metafizică și este în zona de legendă, de mit. Care este interferența, conexiunea, unde e filozofia, teatrul, hibrisul? Toate astea sunt exprimate în și prin teatru. Ceea ce am moștenit, ceea ce am păstrat, ceea ce mai avem din teatrul antic. Da, da, și Medeea, și ea e o mamă, e complicat, e greu, dar e mamă. Maria, mama lui Iisus, a fost o partitură sfâșietoare, dar nu se cuvine și nici nu vreau și nici nu așa vorbim. Despre rolurile, partiturile, întâlnirile cu personajele nu e, n-ar fi drept să vorbesc, să spun că e greu. Dacă aș spune asta, s-ar presupune că, într-un fel sau altul, mă și plâng sau mă victimizez sau cumva mă sui pe un piedestal. Miezul, esența maternității sunt exprimate în proiecte culturale, în personaje, în roluri. Această esență, dacă reușim să ajungem, da, să o transmitem publicului, e o bogăție uriașă. Ceea ce transmite metafora, rolul, ceea ce are de spus mama într-o situație sau alta e atât de important pentru noi toți cei care privim, care înțelegem, care ascultăm, trecem prin filtrul gândirii noatre, prin filtrul emoțiilor noastre. Cum, unde ne raportăm, unde ne întâlnim cu personajul mama, cu mentalitatea, cu condiția de mamă. Și asta e important. N-aș încadra-o în categoria mai greu, mai ușor.
Probabil că mă gândeam și la dificultate, la rolul Mariei. Da, da țin minte că atunci când am început să lucrăm pentru filmul „Patimile lui Christos”, citind textul, împreună cu domnul Mel Gibson, am înțeles că accentul nu era pus pe dimensiunea religioasă, ci mai curând pe universalitatea simțămintelor unei mame, unei mame care își pierde copilul indiferent de convingerile sale, de epoca în care trăiește, de culoarea pielii sale.

Maia Morgenstern are știința și talentul de a face dintr-un rol mic, unul memorabil și dintr-un rol mare, o capodoperă. Cum își pregătește partitura, nu e un mister chiar dacă ni se pare că pe scenă apariția ei e o clipă magică. În spatele cortinei… e multă muncă și documentare.
Fiecare personaj e un nou prilej de documentare. Citesc. Și asta face tare bine. E un bagaj de cunoștințe care îmi îmbogățește universul cultural. Despre rolul Marii Ducese, de pildă, din spectacolul „Cei drepți”, pot spune că nu este nici personaj pozitiv, nici negativ. Această dualitate, felul în care acest personaj mare încearcă să înțeleagă, să propovăduiască, să scormonească în cel pe care îl are în față, cel care i-a asasinat soțul, îi dă unicitate. Așa că trebuia să știu cine a fost soțul ei, cine a fost Marele Duce, ce a însemnat el ca guvernator al Moscovei? Ce înseamnă tiranie? Ce? Cât învățăm? Care sunt evenimentele de la 1905? Cunoaștem atât de puține despre istorie sau uităm sau nu băgăm de seamă, sau folosim istoria ca pretext. Pentru mine este foarte importantă cunoașterea contextului istoric, social, dar și repercusiunile sale. Personajul este, evident, creat în funcție de concepția regizorală, felul în care m-a condus regizorul, domnul Mihai Mănuțiu, felul cum a integrat personajul meu în universul său, în spectacolul său. Iată de ce și pentru mine a fost foarte important să studiez. O dată în plus, am înțeles că oricâte am știut despre epoca respectivă, am și uitat, între timp.
N-aș vrea să fac vreo gafă. Fac gafe, fac greșeli, mi le asum și le corectez. Prilej să mai citesc o dată, să mai învăț o dată. Există personaje principale și există personaje. Mă îmbogățesc toate.

Este legendară… în teatru. Are o rezistență de maratonist și în același timp face cu pasiune fiecare pas în construirea unui rol. Nu e vorba despre o rețetă a succesului, ci de dăruire și respect de sine.
Respectul de sine… e atât de simplu. Îmi respect nevoile, mi le cunosc, îmi accept limitele și pe acestea mi le cunosc și cred din nou, iar și iar, că respectul pentru mine și pentru ceilalți e foarte important. Acum mi-e somn, acum mi-e sete, acum mi-e foame. Am învățat să spun și să prioritizez lucrurile. Ce e mai important? Să fiu mâine bine, fresh, fiindcă e treabă multă de făcut sau să dau curs unei invitații, unei vieți sociale de care avem nevoie. Și nu e vorba că disprețuiesc asemenea întâlniri, dar întotdeauna trebuie să vezi ce e mai important pentru tine.

Strălucirea costumelor, personajele nobile, universul scenei rămân acolo, la teatru. Acasă este pe o altă scenă…
Ce fac acasă? Curățenie! Cel mai bun fitness e curățenia. Îmi place curățenia, dar nu îmi place să calc rufe. Mă obosește și mă face foarte nefericită. Pentru că aici calc și netezesc și apoi îmi dau seama că am făcut o cută și iar netezesc, și nu se mai termină. O muncă sisifică e călcatul rufelor. Asta e! Dar curățenia, spălatul pe jos, datul cu aspirator obosesc, puțin zgomot, dar asta e situația! Trebuie făcute!

Copiii Maiei Morgenstern au ales să urmeze cariera părinților lor, teatrul. Sunt atâtea exemple în teatrul și în cinematografia din lumea întreagă. Pentru unii numele e o povară, pentru alții e o rampă de lansare. Cert este că nu e un drum ușor. Există adevărate „dinastii” de actori și asta vine probabil și din faptul că, încă de mici, copiii aceștia merg în teatru, sunt fascinați de miracolul spectacolului care… „le intră în sânge”.
Faptul că copiii au ales aceeași carieră…da, dacă ei sunt fericiți, dacă ei își găsesc drumul în viață, dacă asta îi face mulțumiți, îi împlinește… este singurul lucru care contează. Este singurul lucru important și cred că și ei sunt conștienți de asta. Cel puțin la nivel teoretic. Cred că și practic. Dar e umbră mare, în cazul lui Tudor, în cazul Cabiiei și în cazul Izadorei, umbra aripilor mamei, umbra aripilor părinților lor. O umbră mare și vor avea de luptat. Eu nu știu dacă e bine folosit termenul acesta, dar cu asta vor avea de trăit, cu chestia asta care înfurie, da, uneori ustură… dar asta e!

Călătorește mult fiindcă aceasta este natura profesiei. Artistul merge către publicul său. Nu e vremea și nici vremurile, pentru un artist, de stat în „Turnul de fildeș”.
Oriunde aș pleca mă întorc, știu că mă întorc și vreau și mă întorc acasă și pentru mine acasă este aici. Da, sunt locuri, sunt locuri unde m-aș întoarce, unde aș respira și petrece timp de bună calitate. Locuri încărcate cu amintiri, cu emoții, cu energii: Israel, Grecia, Portugalia, Polonia, mai ales Cracovia. Pentru mine înseamnă mult.

Maia Morgenstern este managerul Teatrului Evreiesc de Stat și ajunge dimineața acolo, înaintea tuturor. Asta ține tot de respectul pentru sine și pentru instituția pe care o conduce. Este prezentă pe rețelele sociale și promovează teatrul, filmul și… viața. Cum face atâtea lucruri, de unde liniștea și puterea? Și mai are încă proiecte.
Scriu în tipul călătoriilor și turneelor…uneori mi se face și rău de cât călătoresc. Acuma e o perioadă încărcată, cu multe călătorii, multe deplasări, multe spectacole. Dar ador să joc, ador să fac asta. E un lucru ce-mi place foarte mult. Să joc acolo, în colțuri, diferite colțuri ale țării. Îmi e foarte drag să joc și în orașe: la Vaslui, și e doar un exemplu, la Deva, e doar un exemplu, la Botoșani, e doar un exemplu. Și îmi propun lucrul ăsta și voim să aplicăm pentru a putea susține oriunde în țară spectacole. Nu știu, nu știu bine cum se face, dar mă gândesc serios. Mă gândesc serios. Ar trebui să mă gândesc și concret, nu numai serios, că serios mă gândesc. Îmi doresc să creez un întreg program ce ar trebui să aibă în vedere locuri micuțe, uitate, nebăgate în seamă, unde oamenii s-ar bucura să vadă un spectacol mai mare, mai mic, mai clasic, mai avagardist, mai comedie, mai teatru social. E plină țara de case de cultură. Sunt spații unde ar putea avea loc spectacole. Aș merge, cum se zice, că așa se cheamă, cu traista-n băț, aș merge din orășel în orășel.

S-a întâlnit cu teatrul la 18 ani… nu a spus poezii, pe scenă, în copilărie, nu a reușit la cinci ani la un examen la Liceul Enescu, nu a reușit, din prima, la Facultatea de Teatru. Dar când a început acest drum, și l-a asumat și de atunci a început povestea…
Da, totul a început la 18 ani, da, și asta e situația. Și am și căzut la școala de muzică, dacă vreți să știți. La vârsta de cinci ani. Când m-a dus mama de mânuță și m-a înscris la Școala de Muzică, acolo, în Buzești, pe strada Occidentului. Îmi pare că acum se numește Liceul Enescu. Și m-am dus la preselecție. Am intrat într-o sală, am ciripit acolo și am plecat foarte veselă. Seara, mama a dat telefon la școală să afle rezultatul. I s-a spus că nu m-am prezentat. „Nu s-a prezentat? Cum nu s-a prezentat, că eu am adus-o de mânuță?” Am fost întrebată cum mă cheamă și le-am spus, Maia. Nu știam că mă cheamă și Morgenstern. În anul următor, când m-au dus la preselecție știam că mă cheamă și Morgenstern, dar am avut niște emoții… că n-am fost în stare să interpretez cântecelul. Și așa am căzut de două ori la examenul de la Școala de Muzică și am căzut și prima dată la Teatru.

A absolvit facultatea la clasa lui Dem Rădulescu, un pedagog și un actor de excepție, cu o rigoare exemplară. A avut și modele, a avut și mentori și recunoaște că teatrul i-a dăruit enorm.
În tinerețe, bineînțeles, am trecut și prin etapa de a admira, dar și prin faza de a contesta. Toți o cunosc! Am fost și eu adolescent, mă rog, cu un soi de adolescență întârziată sau rebelă, când se alternează între doi poli: admiri și prețuiești, și înveți și te emoționează, după care ești gata să contești totul și ești buricul pământului.
N-am regrete, n-am suferințe. Teatrul mi-a dăruit enorm. Mi-a dăruit, în primul rând, comunicarea, dialogul cu oamenii. Și pentru astea sunt foarte recunoscătoare. M-a învățat concret ce înseamnă simțământul recunoștinței. Sunt recunoscătoare fiecărui om și tuturor acelora care m-au învățat, dar și celor ce formează publicul. Sunt conștientă că oamenii lasă alte preocupări, alte griji, alte oferte culturale, tentații, distracții și aleg să deschidă ușa teatrului sau să citească o carte.

Doamna Morgenstern prețuiește viața, prețuiește clipa și are o ironie fină și mult umor…
Am pierdut, am pierdut, am pierdut oameni dragi, ființe dragi și e importantă și dragă fiecare clipă. Cred că asta m-a învățat să supraviețuiesc. Da, da, pentru că și primesc teribil de mult și tocmai de aceea prețuiesc lucrurile acestea. Nu totdeauna-i cer senin. Am derapajele mele, nervozitățile mele. N-aș vrea să creez o imagine falsă pentru a nu fi dezamăgiți. Oamenii, dacă mă vor întâlni vreodată și mă vor surprinde în vreo ipostază, conjunctură nefavorabilă, trebuie să știe că sunt și eu un om care mai scăpa o sudalmă când era la volan. Din fericire, nu mai conduc. Nu mai vreau să pierd timpul în trafic, la volan. Prefer să merg cu metroul, să citesc sau să iau o mașină de ocazie. Da, se poate întâmpla să am derapaje, să am stări proaste, să am încăpățânările mele. Dar respect oamenii din jurul meu, pentru că am nevoie de fiecare dintre colegii noștri și cred că împreună, asta sună a slogan, putem realiza ceea ce ne-am propus. Dar asta e situația. Am încredere în ceea ce fac, iar ceea ce fac este construit împreună cu o întreagă echipă și pentru asta sunt recunoscătoare.

Interviu de: Ivana Iancu

Foto: Marius Donici

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies