fbpx
Acasa Vedete Interviu cu regizoarea Cristina Jacob

Interviu cu regizoarea Cristina Jacob

Autor: Diana Colcer
0 comentariu 101 vizualizari 11 minute timp estimat

Spune-ne câte ceva despre tine, pornind de la ce visai sa fii cand erai copil și cum ai ajuns să regizezi filme, cine ți-a fost mentor, etc.

E întrebarea la care mereu simt un blocaj să răspund. Cred că în fiecare zi ţi-aş răspunde altceva. Ieri ţi-aş fi spus că sunt nimeni şi nimic. Astăzi ţi-aş răspunde că sunt suma multor paradoxuri. Curiozitatea copilului, blândeţea mamei. Pasională în iubire. Vulnerabilă în faţa durerii. Ţi-aş mai spune că m-am născut să învăţ iubirea, să o dăruiesc, să o traiesc. Creatia Lui.

Când eram copilă (deşi ea mereu e în inima mea), visam cel mai des că zbor. Şi, când nu visam că zbor, visam că escaladez balconul şi ies afară din casă. N-am visat ce o să mă fac “când o sa fiu mare”, eu doar voiam să mă fac mare cât mai repede, să pot face tot ce nu aveam voie şi mi se părea absurd să nu am.

Am ajuns să regizez când mi-am imaginat serios, pe drumul spre admiterea la ASE, cum vor fi cursurile… Mă duceam să învăţ cum să fac business de la un profesor angajat. Şi mi-am zis că poate, la genul meu de personalitate, ar fi mai inspirat să urmez ceva ce mă stimulează mai mult creativ. Am făcut stânga împrejur şi m-am dus la Arte. Aşa a început regia la modul practic. Dar, uitându-mă în urmă, totul m-a pregatit pentru asta. Copilaria dificilă, jurnalismul etc.

Primul mentor mi-a fost regizorul Cărmăzan – un mare povestitor şi un bun scenarist el însuşi. Adrian Sârbu, de la care am învăţat enorm de multe, dar în special rigoarea şi respectul pentru meserie. Ulterior, toţi regizorii şi scriitorii care-mi plac. Uitându-mă cu toate simţurile la magia existenţei, cel mai mare mentor al meu este Dumnezeu Însuşi.

Portofoliul tău de filme numără succes după succes – „Love Story”, „Selfie”, „Selfie 69” si „Oh, Ramona!” – filmul care a batut toate recordurile la lansare, care crezi ca a fost rețeta succesului? Mai este aceasta valabilă și astăzi?

Vorba lui Nassim Taleb, în Lebăda Neagră: “faceţi în aşa fel încât ceea ce nu ştiţi să fie mult mai relevant decât ceea ce ştiţi”.

Reţeta perfectă, dacă ar fi fost cunoscută şi evidentă, ar fi fost mereu replicată, dar iată că, până şi în reţetele de la Hollywood, printre uriaşele Marvel exista flops.

Reţeta succesului atunci a fost o fereastră de public pentru care nu făcea nimeni filme. Astăzi au preluat-o mai mulţi şi e bine că încep să existe filme de mai multe genuri şi categorii.

Depinde ce numim succes. Dacă ne referim la numărul de bilete vândute, există o reţetă destul de evidentă, atât în ceea ce am făcut eu, cât si ceea ce se face acum şi consumă publicul larg.

Pentru mine, astăzi succesul poartă alt nume. Desigur, e şi numărul de spectatori, dar e mai ales ce aduce filmul în dar acelui om care plăteşte biletul. Un mesaj care poate sa-i trezească nişte întrebări. O oază de umor. Poezie. Toate deodată?

“Vacanţa mare” şi alte asemenea producţii au avut şi ele succes de public. Dar pentru mine ar fi cu adevărat provocator să începem să venim şi la altfel de filme. Cele care au ceva mai multă adâncime, care reuşesc, chiar şi cu umor, să ne scoată din “somnul cel profund” trezindu-ne conştiinţa.

Poveștește-ne cum a ajuns filmul „Oh, Ramona” primul film romanesc distribuit international prin platforma Netflix. Ce ai simțit cand s-a concretizat preluarea?

Am simţit ce forţă are o platformă uriaşă de distribuţie, fără care ar fi fost un efort uriaş ca filmul să ajungă în 190 de ţări şi să fie dublat în 33 de limbi. Dar e vorba, în acelaşi timp, şi despre diluarea feedback-ului. Nu mai ajungi să ai feedback-ul exact, contactul real cu publicul dispare, totul rămâne un mister după ce ţi-ai dat opera mai departe.

Am aflat că pe 14 februarie a aparut noul tău film – „The Perfect Escape”, te rog povestește-ne de unde a pornit totul, care este subiectul și cine e în distributie.

Mi-am dorit să fac un film despre relaţiile de cuplu din ziua de astăzi, cu mult diferite de cele ale părinţilor noştri. Media/internetul/fast-consume-ul de informaţie nonrealistă au deformat percepţiile şi dorinţele. Tindem să idealizăm şi să fugim/divorţăm la prima ceartă, crezând că altundeva e mai bine… Chiar şi pe dating apps fiecare are un trecut şi un bagaj. Asumarea şi a iubi, îmbrăţişa şi accepta fiecare etapă şi proces au devenit o raritate. De aici o lume din ce în ce mai confuză şi nefericită. Căutăm fericirea în exterior şi/sau în ecrane, uitând să privim in sufletul nostru şi să ne privim ochi in ochi…

Tratate cu mult umor de situatie, cam acestea sunt subiectele pe care le dezbate filmul intitulat ironic “The Perfect Escape”. Cred că there is no escape. Oriunde am fugi, tot de noi vom da.

A fost un moment in care filmul era în pericol să se oprească, cum ați trecut peste?

Da. Finanţarea acestui film ambiţios ca producţie a fost o misiune aproape imposibilă. Faptul că filmul există şi e în cinematografe se datorează unei echipe de profesionişti cu suflete mari. Care, dincolo de remuneraţie, deşi depinzâd cu toţii de ea, atunci când am rămas fără finanţarea de la bancă în timpul filmării, au decis să mergem înainte până la capăt.

Când răspund acestor întrebari, filmul nu este integral finanţat şi nici nu şi-a recuperat investiţia din biletele vândute. Mulţi oameni au fost plătiţi doar parţial.

Toţi aceşti oameni au muncit şi îşi merită banii, eforturile producţiei au fost zi şi noapte. Cu toate strategiile posibile, lovindu-ne de piaţa care s-a schimbat enorm după Covid. Dar suntem aici graţie acestor oameni, pe care-i consider producatori şi regizori în acelaşi timp, eroii fără de care acest film – făcut altfel decât tot ce am văzut în România până astăzi – n-ar fi existat.

O lecţie de umanitate şi solidaritate cum n-aş fi crezut vreodată să întâlnesc.

Trailerul a strâns deja peste 6 milioane vizualizari in online pe toate platformele, ce feedback ai primit până acum?

Dacă am strânge din vizualizari şi finanţările, am putea avea mai multe producţii de calitate şi în România. De la like la cinema este un drum de făcut şi ţine de fiecare dintre noi.

Ne bucurăm că feedback-ul este unul bun. Majorităţii celor care au văzut filmul le-a placut şi ne-au vorbit entuziasmaţi despre mesaje. Din păcate, publicul smart din Romania trebuie şi el trezit şi încurajat să vină la producţii româneşti. Cât timp ne va lua asta? Sau e doar a wishful thinking să credem că scoatem şoarecii de bibliotecă din confortul canapelei? Încă nu ştiu să-ţi răspund. Pionieratul a fost mereu o binecuvântare şi un blestem în acelaşi timp.

Ce lecții ai învățat în toți acești ani, ce te-a învățat pandemia despre tine și despre meseria ta?

O, Doamne. Ar trebui poate să mai fac un film sau să scriu o carte despre ultimii trei ani din viaţa mea. Experienţa acestui film, a vieţii şi a muncii în perioada pandemiei şi după m-au şlefuit şi schimbat ca nicio altă perioadă. Foarte pe scurt: m-a deschis în a iubi oamenii, în a vedea divinul din ei. Ştiu că în spatele fiecărui om asa-zis “rău” stă doar un suflet rănit. De orice animal rănit şi speriat dacă te apropii, o să încerce să te muşte…

Ca orice profesionist într-un domeniu, sigur este cineva pe care-l consideri un model de urmat, cine ar fi acela? Cu ce actor internațional ți-ar plăcea să lucrezi?

Îmi place foarte mult Denis Villeneuve. Pentru că face filme ce sunt la limita dintre comercial şi poezie. Le face cu şi pentru suflet. Mi-ar fi plăcut să ştiu şi să pot face şi eu filmul Dune.

Mi-ar plăcea să lucrez cu Cate Blanchett si Javier Bardem.

Ce planuri ai, ce proiecte cinematografice pregătești?

Mi-am pus demult munca în serviciul oamenilor. Mă întrebam ce-ar fi dacă ar exista o platformă unde oamenii să ne spună ce filme vor să vadă. Dar, plecând de la principiul că suntem oglinzi şi că există subconştientul colectiv, o să fie şi pentru mine o surpriză să descopăr care dintre cele 10 proiecte pe care le avem în dezvoltare se va finanţa primul.

Sunt deschisă şi propunerii altor producători, dacă acele poveşti mi se potrivesc.

Cristina Jacob sau Ana Cristina Iacob (n. 27 martie 1989, Galați, România) este o regizoare de film și scenaristă din Galați. Este președinte și fondatoare a Asociației Scenariștilor Români. A regizat filme ca Selfie, Poveste de dragoste sau Oh, Ramona!.

Jacob a absolvit London Film School în 2012. Și-a dezvoltat stilul studiind lucrări de David Fincher, Guy Ritchie, Christopher Nolan, Martin Scorsese, Darren Aronofsky și Pedro Almodóvar. Scurtmetrajul său The Dowry a fost prezentat la cea de-a 64-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes (2011). Acesta spune povestea unei familii de evrei și vioara lor în primele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial și problemele pe care le au atunci când un grup de soldați naziști le vizitează casa.

Selfie a fost cel mai de succes film românesc din 2014, la zece zile de la premieră fiind vizionat de peste 37.000 de spectatori cu un record de încasări de 570.000 de lei. A fost vizionat de 87.288 de spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.

Filmul ei din 2019, Oh, Ramona!, este primul film românesc distribuit la nivel mondial pe Netflix în 190 de teritorii, dublat în 27 de limbi și tradus în 33 de limbi.

Sursa foto: arhiva personala

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies