fbpx
Acasa Casa și grădina Uleiuri esențiale cu parfum de Crăciun

Uleiuri esențiale cu parfum de Crăciun

Autor: Diana Colcer
0 comentariu 91 vizualizari 5 minute timp estimat

Uleiuri esențiale cu parfum de Crăciun. Închide ochii. Ia o portocala și străpunge-i ușor coaja groasă. Magie curată! E suficient acest gest și ai pornit într-o călătorie fantastică în timp: în copilărie, sub bradul de Crăciun, primele arome care te bucurau erau cele de portocale, mandarine și cetină. Nu e întâmplător: esența de portocal (Citrus sinensis) mai este cunoscută și ca „uleiul optimismului”.

Uleiurile esențiale, remedii valoroase la îndemâna tuturor

Au fost cunoscute și folosite mii de ani de vechile civilizații: egiptenii, de la care cercetătorii spun că au deprins secretele esențelor din plante romanii și grecii, popoarele străvechi ale Indiei, Chinei și aborigenii. Și în prezent, cei mai mari producători mondiali de uleiuri esențiale sunt India și China.

Arome de citrice

„Sufletul plantei”, uleiurile esențiale se extrag prin diverse metode: distilare clasică, presare la rece, enfleurage (tipic iasomiei de calitate) etc. Citricele (portocala, mandarina, lămâia, grepfrutul, lime) se prelucrează exclusiv prin presare la rece pentru a se obține valoroasele esențe. În vechime, pericarpul (coaja) fructelor era presat manual, esența era adunată cu un burete care, odată îmbibat, era apoi stors într-un vas.

Uleiurile esențiale (și esențele) pot conține 60 până la 300 de molecule, primele trei ca pondere fiind cele mai importante și conferind calitățile vindecătoare produsului natural. Pentru aromaterapie sunt recomandate numai uleiurile esențiale naturale, nu și cele sintetice, de aceea este importantă sursa de unde le procurăm. Se păstrează numai în recipiente din sticlă maronie, ferite de căldură și lumina soarelui, copiii nu trebuie să aibă acces la ele, iar după desigilare pot fi păstrate 3-6 luni, bine închise (în amestec cu ulei de germeni de grâu li se prelungește valabilitatea).

Copiilor sub trei ani, femeilor însărcinate și persoanelor alergice nu le este recomandată folosirea uleiurilor esențiale.
Esențele (uleiurile esențiale extrase din citrice) care conțin furocumarine pot interfera cu anticoncepționalele și tratamentele oncologice, de aceea se recomandă sfatul unui specialist.

Esența de grepfrut (Citrus paradisi)

Are rol antidepresiv, detoxifiant, este excelent adjuvant în digestie și pentru reducerea greutății corporale (inhaloterapie). Are o aromă proaspătă, dulce, revigorantă, culoare galben până la galben-verzui.

Arome de citrice

Esența de portocal (Citrus sinensis)

Are efect calmant, relaxant, bactericid, dezinfectant, anticelulitic, imunostimulator. Aromă proaspătă, revigorantă, tonică, de culoare galben pal.

Uleiuri esențiale cu parfum de Crăciun

Esența de lămâie (Citrus limon)

Excelent tonic pentru circulație, alcalin, antiseptic, detoxifiant și foarte bun diuretic. Recomandat a se folosi pentru aplicare topică produsele furocumarine free, deoarece expunerea la lumina soarelui imediat după aplicare poate provoca pete pigmentare.  Aromă fructată, răcoroasă, proaspătă, de culoare galben pal spre galben-verzui.

Uleiuri esențiale cu parfum de Crăciun

Idei pentru acasă

Folosește cojile tuturor citricelor pe care le cumperi (spălate cu un detergent ecologic înainte) pentru a parfuma încăperile: lasă-le la uscat pe calorifer sau pe sobă ori șemineu, dacă te bucuri de confortul unei astfel de surse de căldură. Presează cojile de portocală, lămâie, mandarină și culege, cu delicatețe, esențele produse cu ajutorul unei batiste fine. O poți purta cu tine oriunde și te vei bucura de parfumul natural preferat, iar ca bonus îți vei îmbunătăți tonusul psihic aproape instantaneu.

Deshidratează în cuptor sau în deshidrator felii de citrice (lămâi, portocale, grepfrut, mandarine, lime) și îți vei pregăti materia primă pentru o mulțime de decorațiuni originale și de bun gust pentru Sărbătorile de iarnă: în loc de globuri, pentru camera copilului, atârnate de tavan, minibrăduți pentru masa festivă etc.

👉 Beneficiile portocalelor. 10 motive să le mănânci zilnic

Producţie: Anca Popescu/ sursa foto: unsplash

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies