fbpx
Acasa Vedete Dan Amariei, vocalul trupei OCS

Dan Amariei, vocalul trupei OCS

Lupt să am pentru ce lupta. Încerc să mai găsesc lucruri cu adevărat „schimbabile”.

Autor: Mihaela Rada
0 comentariu 226 vizualizari 14 minute timp estimat

Wow! 27 de ani de OMUL CU ȘOBOLANI! Încep interviul simțindu-mă, brusc, bătrână. Ești din Constanța, „leagănul” muzicii românești a anilor ’90. OCS este și a fost încă de la început diferit față de tot ceea ce a venit din acea zonă și nu numai. A șocat prin nume, versuri, muzică, imagine. Care sunt reperele după care te-ai ghidat astfel încât muzica ta să aibă consistență?

Dan Amariei, vocalul trupei OCS: Helou! 1. Nu știu ce să spun despre „bătrână”. Mă simt tot ca pe la 20, 30 de ani.
2. Nu știu ce să spun despre „leagănul” muzicii românești. Personal, în liceu, am crescut cu grunge și brit pop. N-am auzit strop de disco sau alte genuri. Sau dacă auzeam, rejectam, cumva. Nu erau pe inima mea. Așa am fost eu. Mna… alții, cum s-au descurcat. De exemplu, am fost coleg de liceu cu un manelist care înainte cânta rock. Deci, se poate orice. N-o zic cu răutate, invidie sau altceva. Zic că fiecare e cu viața și cu sufletul lui.

OCS, această abreviere, este o găselniță convenabilă în urma unor reacții negative referitoare la denumirea trupei?
Dan Amariei, vocalul trupei OCS: Aici s-au potrivit două lucruri destul de bine. Pe de o parte, eram refuzați mai de toată lumea din cauza numelui (case de discuri, sponsori etc.), pe de altă parte, fanii, la concerte, strigau OCS, Omul cu Șobolani fiind destul de imposibil de scandat. Și cumva, firesc, s-a ajuns la această abreviere (care nu-mi dau seama cât ne-a ajutat sau încurcat).

Cu voi, la început, totul părea ori la bal, ori la spital. Ați rămas în aceeași notă? Trecerea anilor v-a dat mai mult curaj și încredere sau industria muzicală v-a cumințit?
Dan Amariei, vocalul trupei OCS: Haha! Așa s-a văzut din exterior? Nais. Personal, nu-mi dau seama, dar, da, eram destul de rebeli și de nonconformiști, de multe ori pe „neplacul” multor oameni. De exemplu, la un moment dat, o casă importantă de discuri, nu dau nume, ne-a zis că ne semnează, cu condiția să ne schimbăm numele. Le-am zis pa, ne‑am ridicat și am plecat. Asta era în ’98 sau ’99. Se pare că am rezistat și așa. Industria muzicală s-a mai schimbat ea (oare?!), noi am rămas la fel. Ne-am despărțit de curând de o firmă de impresariat pentru că nu eram reprezentați cum trebuie. Sau cum credeam noi că trebuie. Deci, da, suntem ciufuți. Dar de treabă, dacă ajungi să ne cunoști.

În care dintre piesele voastre te regăsești cel mai bine? De ce?
Aici mi-ai dat greu. Că sunt multe piese în care mă regăsesc, unele se mai aplică și acum, altele au rămas în trecut, dar per total, am niște favorite (sper să nu mă audă celelalte): „Cine e de vină” și „Caută”.

Ai făcut compromisuri în muzică?
Dan Amariei, vocalul trupei OCS: Oh, da. Nu multe, dar da. La un moment dat, casa de discuri ne-a zis să facem și noi niște hituri. Noi am sărit în sus de fund „cuuum ce hituri, ne prostituăm, aoliooo”. Am mai stat noi de vorbă, și cu ei, și între noi, am mai fost pe la sala de repetiții și au ieșit „Oda (în Piața Romană)” și „Cineva să ne”. Ambele sunt și acum în playlist, după 20 de ani. Deci, ei au avut dreptate.

Care sunt elementele recurente din creațiile OCS?
Dan Amariei, vocalul trupei OCS: Cred că vorbim mereu despre introspecție, despre observarea lumii, despre ce putem face să schimbăm ceva, despre căutarea sensului, teme care nu mă lasă să dorm aproape în fiecare noapte (sau cel puțin pe la 5 dimineața).

La ce nu renunți niciodată?
Dan Amariei, vocalul trupei OCS: La ochelari, că nu mai văd.

Ce muzică asculți și cine altcineva înafară de Artan de la Partizan ți-a influențat parcursul în carieră?
Dan Amariei, vocalul trupei OCS: „Din cauza” emisiunii pe care o produc, fac, prezint etc. (Piticu dejun, de la Radio Guerrilla), încă îmi întind antenele după muzică nouă și cât mai mișto. Recunosc, sunt destul de dezamăgit de ce iese. E clar, este sindromul „pe vremea mea”, lucru pe care pot să-l înțeleg și să-l accept. Deci, foarte rar mai găsesc ceva nou și bun (pe zona de rock). Altfel, acasă ascult de la mixuri cu Dj pe plajă, până la clasici, ambientale și muzici de meditație. Am o paletă lărguță de genuri, în afară de rock. Nu, nu pot manele, nici la mișto, nici la supărare, nici la petreceri (bine, io nici nu merg la petreceri).
Formația am făcut-o pentru că am văzut că „Timpuri noi” era singura trupă pe gustul meu, din țară. Deci, în fantasmagoria mea, am zis să mai fac una. Știu, modest.

Versurile scrise de tine ating teme sociale, frământări personale sau tumulturi ale societății, au aluzii politice, înverșunări pe alocuri, dar în spatele acestor zbateri simt un personaj introvertit. Cum împaci spiritul rebel pe care îl etalezi pe scenă cu sensibilitatea omului din Omul cu Șobolani?
Dan Amariei, vocalul trupei OCS: Iar mi-ai dat greu. De fapt, nu e greu deloc, mi-e greu mie să recunosc/conștientizez/rezolv. Io-s un introvertit incurabil și un emotiv absolut. După 27 de ani, tot am emoții de mor, înainte să mă urc pe scenă. Altfel, da, sunt un rebel la mine-n cap.

Nu te-am văzut pe la concerte organizate de primării, ci mai degrabă la cele gândite sau improvizate de societatea civilă. De ce?
Dan Amariei, vocalul trupei OCS: Haha. Am mai fost și pe la primăriile din București, când se organizau lucruri mișto (foarte puține). În plus, nu chemi o trupă cu așa nume, mai ales într-un oraș plin de șobolani. Dar, în general, ne place să fim asociați cu cauze bune, cu societatea civilă, cu misiuni mișto, care să rezoneze cu cauzele și principiile noastre. Asta nu înseamnă că n-am refuzat multe concerte de caritate (dacă era să le onorăm pe toate, am fi avut un concert la 10 zile).

Ești vehement atunci când identifici greșeli structurale ale Statului sau deprinderi vicioase ale maselor. Au fost momente în care ai simțit că poți schimba ceva în societate? Ai reușit?
Dan Amariei, vocalul trupei OCS: Sunt, da! Câteodată prea mult, recunosc. Mă aprind repejor. Mereu simt că pot schimba ceva, că altfel n-aș mai face-o. N-am idee dacă am reușit, au ba. Dar o voi face în continuare pentru că nu pot să tac. Asta e!

Principial, arta are forța de a schimba lumea?
Dan Amariei, vocalul trupei OCS: Știm bancul cu teoria și practica? Principial, da, poate, practic, avem niște curve.

Ne mulțumim cu puțin? Este o întrebare cu care îmi antrenez uneori propriul copil, și în acest context ți-o adresez și ție: ne mulțumim cu puțin?
Dan Amariei, vocalul trupei OCS: Eu, mereu, mă adresez mie, în primul rând. Pentru că ce e în interior e și în exterior. Adică ce vezi afară e și înăuntrul tău. Drept pentru care, primul care e „certat” sunt eu. Și da, încă ne. Suntem lași, neasumați, mergeșiașa-iști, superficiali (nu vreau să mai insist, u get the point).

Versurile de dragoste, siropoase de-a dreptul, atât de prezente în muzica românească, nu se regăsesc în arsenalul vostru. Doar o aluzie, ușor ironică, reactivă, din punctul meu de vedere, e prezentă în piesa „Cineva să ne”. Ce simți când auzi această piesă fredonată, cap-coadă, de toți fanii?
Dan Amariei, vocalul trupei OCS: Mai sunt, tot așa, „la mișto” (vezi „Soarele vorbește prostii”), dar cam atât. Pentru că am o mare problemă să dau din casă, cumva, referitor la relații, dragoste, d-astea. Cu siropoșenia nu m-am înțeles niciodată. Mi se pare grețos și necuvenit. Una e să faci acasă, în doi, orice siropoșenie/orgie/ce vrea sufletu’ vostru, alta e să profiți de asta și s-o arăți lumii. Poate așa-s io, mai pudic. Iar „Cineva să ne” a fost scrisă total la mișto. Că aveam nevoie de un „hit” (cum spuneam mai sus).

Ești om de radio din zona muzicală. Fă-mi un Top 10 piese care nu trebuie ratate într-o viață, pe principiul celebrelor cărți de genul 100 de filme, locuri, piese de artă de văzut într-o viață.
Dan Amariei, vocalul trupei OCS: Hahaaa… iar mi-ai dat greu! Tre’ să stau să rumeg, și aproape sigur, o să scap cel puțin una.
Soundgarden – Fell on black days
The Beatles – Strawberry fields forever
Foo fighters – Skin and bones
Depeche Mode – Behind the wheel
Blur – The universal
Queen – Don’t stop me now
Radiohead – Just
Placebo – You don’t care about us
The Doors – Love street
Pet Shop Boys – It’s a sin
Nirvana – Lounge act
Ți-am dat 11. Nu-mi plac regulile!
Mai sunt multe, sunt un măgar că am ales atât de puține, mai sunt multe care n-ar trebui ratate.

Întrebări maraton:

Ce citește Dan Amariei?
Momentan, Amariei citește niște Eckhart Tolle, niște Daniel Goleman și niște Murakami (Haruki).

Nu accepți niciodată… din partea unui prieten.
Trădarea. Neasumarea prieteniei. Fuga.

Ce ți-ai dori să schimbi la tine?
Să nu mă mai iau atâta de în serios. Să fiu ceva mai relaxat. Oricum murim.

Dacă pentru o zi ai putea să trăiești viața altcuiva ai alege viața lui… De ce?
Ha! Cred că Da Vinci. Părea nebun (în sensul bun) și cu multă treabă.

Când asculți pentru prima dată o piesă, care e detaliul care te face să o reasculți sau să o consideri o cauză pierdută?
Cred că mie-mi plac temele muzicale. Și să nu fie versuri proaste, că în momentul ăla, s-a terminat prietenia.

Ce apreciezi la o femeie și ce dezaprobi?
Aolio! Mă omori! Trebuie să avem ce vorbi. Filme, muzică (aolio, dacă la muzică nu suntem pe aceeași linie, s-a terminat tot. Dacă ascultă manele, s-a terminat tot, tot, tot – sau orice mi se pare mie dubitabil). Din fericire, n-am întâlnit până acum.

Ai idei preconcepute?
Manele. Cum ziceam și mai sus. Mi se taie pasiunea și maioneza. Mi se pare că suntem un popor cufundat în zeama asta orientală nasoală (părerea mea, evident) și că nu o să ieșim never de acolo.

Care sunt principiile pentru care lupți?
Momentan, lupt ca să am pentru ce lupta. Adică, trecut de 40 de ani, încerc să mai găsesc lucruri cu adevărat „schimbabile”. Și lupt să mai am chef.

Dorința neîmplinită este…
Când eram ceva mai puber, îmi doream să fiu primar, să organizez un oraș. De ceva timp, m-am liniștit. E imposibil să faci ceva în țara asta.

Filmul preferat…
„E două”: Matrix 1 + Fight Club.

Locul în care te relaxezi…
Acasă.

Impresionat de…
Impresionat de oamenii care fac lucruri pentru cei din jur: Valeriu Nicolae, care ajută mii de copii, de Taxiul cu bomboane, adică Roman Ion Cristian, care ajută mereu, peste tot, impresionat de Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu (Noi facem un spital), impresionat de oameni din ăștia, care și-au depășit de mult condiția umano-autosuficientă.

Plăceri vinovate…
Să stau singur în casă.

Când erai mic te vedeai devenind…

tractorist. Dar nu știam exact ce înseamnă asta. Apoi, primar. Dar nici asta nu știam ce înseamnă, de fapt.

Marea deziluzie este…

că nu se va schimba nimic. Niciodată.

Marea împlinire este…

Omul cu Șobolani.

Interviu de: Mihaela Rada
Foto: Arhiva personală a artistului

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies