fbpx
Acasa FamiliePsihologie Depresia după sărbători. Ce este și cum o depășești

Depresia după sărbători. Ce este și cum o depășești

Autor: Otilia Ignat
0 comentariu 690 vizualizari 15 minute timp estimat

Reîntoarcerea la activitate după perioada foarte animată a sărbătorilor, dar și revenirea la ritmul obișnuit după perioadele de vacanță și concediu poate fi însoțită de o pasă depresivă destul de severă. Depresia după sărbători nu este, din păcate un mit, ci o stare reală pe care o experimentează în mai mică sau mai mare măsură circa 7 din 10 oameni activi. 

Depresia după sărbători poate apare și în cazul celor care nu au o viață activă profesional, dar și în cazul celor care lucrează de acasă, sunt casnici sau într-o perioadă fără obligații profesionale, de exemplu cei aflați în concediu pentru creșterea copilului. 

Vacanțele nu pot dura la nesfârșit, după cum nici perioadele de activitate nu pot fi fără pauze. Ne va fi util să gestionăm tranziția de la un ritm la altul, iar pentru asta câteva sfaturi utile pot fi de ajutor. Cele ce urmează au acest scop. 

Ce este depresia după sărbători

Deși foarte neplăcută, depresia după sărbători este o stare care apare frecvent, dar care este trecătoare și poate fi depășită în marea majoritate a cazurilor fără suport medical, în decurs de 10-14 zile. Depresia după sărbători mai este cunoscută și ca sindromul post-vacanță și se poate manifesta atât după perioada sărbătorilor de iarnă, cât și după toate zilele de vacanță și concediu. Interesant este că starea definită prin sindromul post-vacanță apare cel mai des atunci când perioada liberă este mai lungă de 5-7 zile. 

Sindromul post-vacanță (SPV) sau depresia după vacanță este o reacție psihologică obișnuită care se instalează cu una-două zile înainte de reîntoarcerea la activitate după o perioadă de pauză profesională. Acest fenomen este caracterizat de o serie de simptome și sentimente care pot afecta starea de spirit, capacitatea de concentrare și echilibrul general al organismului atât din punct de vedere fizic, cât mai ales psihic. 

Cum se manifestă depresia după sărbători 

Se pare că depresia după sărbători este un fel de rău necesar pe care trebuie să-l înduri, să-l suporţi şi să-l depăşeşti. Depresia de după vacanță este un fenomen pe care îl reclamă peste 60% din oameni, după perioadă specială de Crăciun şi Anul Nou. probabil aceasta este și una dintre explicațiile pentru care luna ianuarie este considerată a fi una dintre cele mai monotone luni din an. 

Cele mai comune stări caracteristice sindromului depresiv post-vacanță sunt: 

Lipsa de motivație. Persoanele afectate de SPV pot resimți o lipsă acută de motivație în contextul reluării activității lor curente. Această lipsă de energie și dorință poate face dificilă revenirea la sarcinile zilnice.

Oboseală și epuizare. Deși poate părea ciudat ca după vacanță să te simți obosit, acesta este un simptom frecvent al SPV, mai ales dacă perioada de vacanță a implicat activități intense sau călătorii. Revenirea la muncă sau alte responsabilități poate agrava această stare generând sentimentul de epuizare.

Nemulțumire și dezamăgire. Comparând experiența de vacanță cu activitățile obișnuite, oamenii pot resimți sentimente de nemulțumire și dezamăgire. Realitatea cotidiană poate părea monotonă și lipsită de bucurie în comparație cu momentele de vacanță. Totodată pot exista diferențe între așteptările legate de perioada de vacanță și împlinirea efectivă, ceea ce este un factor care va predispune și amplifica sindromul de depresie de după vacanță. 

Dificultăți în adaptare. Schimbările bruște de la un mediu relaxat și lipsit de stres la un program structurat și solicitant pot crea dificultăți în adaptare. Creierul și corpul au, în general. nevoie de timp pentru a se ajusta la schimbările de ritm și cerințe. O stare asemănătoare de tranziție are loc și atunci când oprești activitatea curentă și intri în vacanță. 

Anxietate legată de performanță. În timpul vacanței, presiunea legată de performanța profesională sau responsabilități poate fi redusă sau chiar să dispară cu totul. Revenirea la muncă sau la școală poate aduce cu sine anxietate și stres legate de atingerea obiectivelor propuse sau impuse sau de a face față cerințelor profesionale și academice.

Sentimentul de pierdere a libertății. Vacanțele oferă deseori un sentiment de libertate și lipsă de constrângeri. Întoarcerea la rutina zilnică poate crea senzația de a reveni la „captivitatea” unui program fix și reguli.

Cauzele care duc la apariția depresiei post-vacanță

Depresia după sărbători sau vacanțe poate avea multiple cauze. Acestea pot varia de la caz la ca și sunt elemente care influențează direct severitatea simptomelor asociate acestei stări emoționale negative. Este important să înțelegem că aceste cauze se poat amplifica unele pe altele, iar impactul asupra tonusului psihic să fie mai diminuat sau mult accentuat generând  sentimente persistente și copleșitoare.

Câteva posibile cauze ale depresiei post-sărbători sunt: 

Revenirea la rutină. Trecerea bruscă de la un program relaxat la unul structurat și intens poate genera stres și sentimente de apatie.

Presiunea socială. Sărbătorile aduc deseori presiuni sociale legate de așteptări și standarde. Dacă cineva se simte dezamăgit de cum au decurs sărbătorile sau vacanța în comparație cu așteptările sociale, aceasta poate duce la sentimente de tristețe și nemulțumire.

Izolarea socială. În timpul sărbătorilor, mulți oameni se bucură de interacțiuni sociale sporite. După această perioadă, revenirea la o rutină mai solitară poate contribui la sentimente de singurătate și izolare.

Presiunea financiară. Cheltuielile mari legate de cadouri, călătorii sau evenimente sociale în timpul sărbătorilor pot duce la stres financiar. În perioada post-sărbători, aceste preocupări financiare se pot amplifica, generând anxietate și depresie.

Schimbările de lumină și vreme. Perioada de după sărbători implică o vreme mai puțin plăcută decât cea din timpul vacanțelor, fie că este vorba despre zile frumoase de iarnă sau vară. Dacă septembrie, tradițional lună de reluare a activităților poate fi o perioadă plăcută, ianuarie nu este deloc așa. Zilele scurte, reci, umezeala sunt factori care contribuie la accentuarea stărilor negative depresive. 

Regrete și autocritică. Unele persoane pot reflecta asupra anului care a trecut și pot resimți regretul pentru obiective neîndeplinite sau pentru decizii pe care le consideră greșite. Pe de altă parte așteptările pe care ni le setăm pentru perioada de sărbătoare pot fi mult exagerate, toate acestea fiind elemente care amplifică disconfortul psihic al perioadei de după vacanță. 

Compararea cu alții. Privind în urmă la perioada sărbătorilor sau vacanțelor, unele persoane se pot compara cu alții și se pot simți inferiori sau neîmpliniți în comparație cu standardele impuse de social media, de amici, prieteni sau colegi. Uneori euforia altora este cauza principală care duce la afundarea în perioade depresive foarte intense. 

depresia dupa sarbatori

Cum depășești perioada depresivă de după vacanță și sărbători

În primul rând trebuie să conștientizezi cu obiectivitate starea psihică în care te afli. A-ți recunoaște că ești tristă și deprimată, a sesiza o astfel de stare la cei dragi, este primul pas necesar. În al doilea rând trebuie să accepți că ceea ce simți este normal și are o serie de cauze. 

Te poți gândi la acestea și să le analizezi, dar nu este obligatoriu să faci asta. Mai important este să accepți ceea ce simți și să fii conștientă că ai nevoie de o perioadă de tranziție și recuperare. Starea acesta poate fi depășită, dar nu te strădui să pari mai veselă și mai tonică decât te simți, fii blândă cu tine și ai răbdare ca lucrurile să revină în mod natural la normal. 

Ține minte că starea de blues pe care o experimentezi este în limitele normale atunci când perioada de minim psihic nu depășește 4-6 zile, iar recuperarea este completă în 10-14 zile. Ce depășește aceste intervale tinde să devină o stare cronică care are neapărat nevoie de suport medical și consiliere psihologică. 

👉 Ai putea folosi puterea vindecătoare a acestor ceaiuri

Recuperarea energiei fizice în depresia post vacanță

  • Culca-te şi trezeşte-te devreme. Bucură-te de fiecare minut de lumină.
  • Fă mişcare, în aer liber, în fiecare zi. Ieşi afară, în parc şi fă mişcare, indiferent cât este de frig. Profită de fiecare moment cu vreme bună pentru a sta în aer liber.
  • Respectă o dietă sănătoasă. În rezumat asta înseamnă grăsimi sănătoase, fructe şi legume cât mai multe, cereale şi cel puţin doi litri de apa în fiecare zi. Felul în care mănânci este foarte important. Alege alimente curate, sănătoase, pentru că riscul de a dezvolta tulburări alimentare emoționale este foarte ridicat în toate pasele depresive. Anumite alimente, precum lactatele, carnea de curcan sau fructele proaspete conțin aminoacizi care alungă depresia. Include-le în dietă. 
  • Fă ordine în casă, găseşte ceva de făcut în curtea casei, în balcon. Organizarea şi planurile de viitor sunt un bun medicament. În plus a face curat/ordine, implică mișcare, leacul natural al depresiei. 
  • Folosește suplimente de vitamină D. Alege-le doar pe cele care au un maxim 1000 de unități, combinate cu zinc, magneziu și vitamina C. aplică acest tratament pentru cel mult o lună. Dacă continui cura cere sfatul medicului. Deficitul sau supradozarea cu minerale și vitamine este la fel de periculoasă.

👉 Afjă cele mai importante detalii despre vitamina D și cura cu vitamină D

Recuperarea psihică în depresia după sărbători

  • Oferă-ți timp, zilnic, pentru a face ceva ce-ți face plăcere. Citește, pictează, fă prăjituri, urmărește un film – dar alege filme tonice, optimiste, socializează în mod real. O excelentă soluţie este să colorezi. Caută o carte de colorat cu desene frumoase şi colorează. Este extrem de tonic şi relaxant. Ascultă muzică şi stai în locul cel mai puternic luminat din casă, cu perdele trase! Este o adevărată terapie.
  • Fă-ți planuri pentru următoarea vacanţă. Ar putea să fie o cale foarte simplă prin care te vei simţi bine. Planurile de vacanţă înseamnă să cauţi o posibilă destinaţie, să organizezi grupul de prieteni şi să faci un traseu. De regulă, în ianuarie de fac cele mai multe achiziții de vacanțe și probabil că aceasta funcționează ca o bună supapă pentru depresia după sărbători. 
  • Trăiește în prezent. Fii prezentă la ceea ce faci și concentrează-te doar pe acel fapt. Unul din marile secrete ale celor care sunt fericiţi este că trăiesc în prezent, nu au regrete, nu au aşteptări şi ştiu că fiecare clipă este preţioasă şi merită trăită din plin.
  • Gândește în perspectiva! Gata, vacanța s-a terminat, dar vor urma altele! Privește înainte, organizează-te, mobilizează-te singură, tu pe tine, dar respectă-ți organismul și etapele de refacere de care are nevoie. 
  • Setează-ți obiective realiste și realizabile pentru perioada imediat următoare. Acest lucru te poate ajuta să te concentrezi pe priorități și să eviți sentimentele de copleșire.

👉 Dieta mediteraneană poate fi un aliat în depășirea perioadelor depresive. 

Este foarte important să înțelegi că procesul de depășire a depresiei post-vacanță este individual și poate dura un timp. Este important să te accepți pe tine însuți, să ai răbdare și să adopți strategii care să se potrivească cu nevoile tale unice. Și, ca un ultim sfat, dacă este posibil întoarce-te la activitățile curente într-o zi de miercuri sau joi. În felul acesta pauza din weekend va fi mai aproape, iar tranziția pentru depășirea depresiei după sărbători, mai lentă.

Sursa foto: 123rf.com

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies